Acest Prunc ne-a adus cerul şi pământul
Întâmpinarea Domnului. Sfantul și Dreptul Simeom, primitorul de Dumnezeu. Sfanta prorociță Ana.
De ce au respectat Iosif şi Maria Legea mozaică după naşterea lui Isus? De ce a dezvăluit jertfa adusă de Iosif şi Maria la templu despre starea lor materială? Pentru-că Iisus nu a venit să strice legea iar Vechiul Testament nu face altceva decât să pregatească Noul Testament care începe prin nașterea Sa. Sărbătoarea aducerii la Templu a Domului Hristos era iniţial, la Ierusalim, încheierea sărbătorilor Teofaniei, a Arătării lui Dumnezeu în Trup. Un moment important, al treilea, după naştere şi tăierea împrejur, în viaţa pământeană Fiului lui Dumnezeu și în istoria creştinismului. Asemenea evenimente, aferente ritualurilor evreişti ale timpului, sunt relatate în evanghelie şi marchează copilăria lui Iisus din Nazaret. De aceasta, tradiţia şi istoria bisericească au legat o serie de alte fapte, menite să sublinieze caracterul excepţional, mesianic, predestinat al vieţii Celui care, după Scripturi, a înviat a treia zi după crucificare. După naştere, fixată la 25 decembrie, conform ritualului evreu, la 8 zile, Iisus este adus de părinţii săi, Iosif şi Maria, „în locul unde, după obicei, iudeii se tăiau împrejur.” Aici s-a efectuat operaţiunea respectivă, constând în ablaţia întregului sau a unei părţi din prepuţ, care semnifica Legământul dintre Iahve şi descendenţii lui Abraham, şi i s-a dat numele de Iisus, „nume adus din cer de îngerul Gavriil, mai înainte de zămislirea lui în pântecele Fecioarei”. Deşi Preacurată prin definiţie, Maria s-a supus, totuşi, ritualului Legii şi, împreună cu Iosif şi pruncul sfânt, vin la Templul din Ierusalim, spre împlinirea obiceiului. Scena in care Hristos Se ofera pe Sine in templu ca prunc si ca nou-nascut este emotionanta. Dumnezeul de dinainte de veac, Care, Fiul Celui Preainalt fiind, era unit in permanenta cu Tatal si cu Duhul Sfant, Cel care cuprindea lumea si intreaga creatie, vine acum in templu, ca prunc, purtat pe bratele mamei Sale. Chiar daca era prunc, Hristos era in acelasi timp si “Dumnezeu de dinainte de veac” si de aceea, era mai intelept decat oricine altcineva. Stim ca, prin unirea firii dumnezeiesti cu cea omeneasca in ipostasul Cuvantului, in pantecele Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, firea omeneasca s-a indumnezeit si de aceea, sufletul lui Hristos era inbogatit cu plinatatea intelepciunii si cunoasterii. Numai ca aceasta intelepciune se manifesta in functie de varsta Sa, caci daca ar fi fost altfel, El ar fi parut un monstru (Sfantul Ioan Damaschin). Cu toate acestea, chiar de era prunc, era si Dumnezeu, avand in trup plinatatea Dumnezeirii si toata intelepciunea si cunoasterea umana, datorita unirii ipostatice a firii dumnezeiesti cu cea omeneasca. Prin starea Sa de prunc, Hristos a vindecat “constiinta de prunc” a lui Adam. Atunci cand Dumnezeu l-a creat pe Adam in Rai, acesta era prunc in privinta harului si a sfintirii. Avea, desigur, iluminarea mintii, dar pentru ca sa ajunga la indumnezeire, trebuia sa fie incercat. Deoarece, din punct de vedere duhovnicesc, Adam era prunc neincercat si avea constiinta de prunc, a fost usor ca el sa fie inselat de demonul viclean, care era vechi in pacat si in viclenie. De aceea, prin varsta trupeasca de prunc, Hristos a tamaduit nu numai constiinta lui Adam, dar si intreaga fire omeneasca, si a savarsit ceea ce nu a reusit sa faca primul Adam. Astfel, prin intruparea Fiului Sau, Dumnezeu Tatal a facut mai sigura si mai eficace, lucratoare calea indumnezeirii omului, pentru ca diavolul nu mai putea acum sa insele firea omeneasca a lui Hristos, asa cum a facut-o, cu indemanare, in cazul primului Adam. Dupa cum se observa si din episodul aducerii lui Hristos la templu ca prunc, smerirea Fiului lui Dumnezeu Cuvantul depaseste si intelegerea ingerilor, pentru ca si acestia s-au inchinat in fata nesfarsitei bunavoiri a lui Dumnezeu. Profetul Avacum a vorbit despre intruparea lui Dumnezeu Cuvantul, spunand: “Dumnezeu vine din Teman, si Cel sfant din muntele Paran! Sela (oprire) – Slava Lui acopera cerurile si tot pamantul este plin de slava Lui” (Avacum 3, 3). Prin cuvantul slava, se intelege intruparea si sfanta chenoza a lui Dumnezeu Cuvantul, iar acopera cerurile arata ca intruparea a acoperit si a depasit pana si inaltimea ingerilor, de vreme ce si ingerii s-au inchinat vazand nesfarsita si nespusa aplecare a lui Dumnezeu Cuvantul. Cu această ocazie, la sanctuarul sfânt a venit şi dreptul Simeon, care l-a primit pe Iisus în braţele sale, precum şi proorociţa Ana, care a zis: „Acest prunc a adus cerul şi pământul
Pelerina Egeria, vestita călătoare apuseană la Locurile Sfinte, din secolul 4, scria despre această sărbătoare astfel: „A patruzecea zi de după Epifanie se prăznuieşte aici la Ierusalim cu mare cinste. În această zi se face procesiune la Anastasis, Biserica Învierii, şi toţi merg, iar toate acestea se fac după o rânduială solemnă şi foarte festivă, ca la Paşti. Toţi preoţii ţin predici, iar mai apoi şi episcopul, tâlcuind locul din Evanghelie care vorbeşte despre aducerea Domnului la Templu de către Iosif şi Maria, văzută de Simeon şi de prorociţa Ana, fiica lui Fanuil, dar şi despre cuvintele acestora, rostite la vederea Domnului, cât şi despre jertfa pe care au adus-o părinţii. După aceasta, făcând toate după rânduială, se săvârşeşte Liturghia, după care se face otpustul”. Mai târziu, mai ales după Sinodul 4 Ecumenic de la Calcedon (451), această sărbătoare a fost cinstită separat, ca unul din marile praznice închinate Domnului nostru Iisus Hristos.
Primii nascuți erau Sfințiți pentru Dumnezeu. La patruzeci de zile de la naştere, Maica Domnului s-a dus la Templu pentru curăţire, iar Sfântul Simeon şi Sfânta Proorociţă Ana au dat slavă lui Dumnezeu văzându-L pe Prunc și ştiind – cu ajutorul lui Dumnezeu - că El este Mântuitorul. Sărbătoarea anuală a Paștelui nu era singurul prilej în care se rememora salvarea primilor născuți. Deoarece Dumnezeu a salvat viețile copiilor din Israel, din acea zi a poruncit: Să-Mi sfinţeşti pe tot întâiul născut, pe tot cel ce se naşte întâi la fiii lui Israel, de la om până la dobitoc, că este al Meu!(Ieșirea 13, 2). Jertfa de curățire a Fecioarei Maria, este primul ritual al Mariei la Templu. Acesta avea scop de curățire a femeii, după nașterea unui copil. Legea mozaică prevedea ca femeia de nimic sfânt să nu se atingă, şi la locaşul sfânt să nu meargă, până se vor împlini zilele curăţirii ei (Levitic 12, 4). În privința scopului acestui ritual, cartea Levitic spune că Preotul va înfăţişa acestea înaintea Domnului şi o va curăţi şi curată va fi de curgerea sângelui ei. (Levitic 12, 7). Din faptul că Iosif și Fecioara Maria aduc ca jertfă la templu, o pereche de turturele sau doi pui de porumbel (Luca 2, 24), reiese că ei erau săraci. Al doilea ritual pe care l-au împlinit atunci părinții Mântuitorului în amintirea ultimei nopți din Egipt, a fost aducerea Lui la templu, pentru a-L răscumpăra, așa cum cerea Legea mozaică. Potrivit prescripțiilor Legii, israeliților li se cerea ca fiecare întâi născut de partea bărbătească să fie adus la templu și închinat Domnului, această practică fiind justificată de cruțarea celor întâi născuți dintre israeliți, în noaptea când au ieșit din Egipt. Ultima plagă pe care Domnul a adus-o asupra Egiptului, a fost moartea întâilor născuți. După ce faraonul și-a pierdut propriul copil, în cele din urmă a cedat și le-a dat voie israeliților să plece (Ieș. 12, 29-31) Când această plagă a venit peste Egipt, primii născuți din Israel au fost cruțați doar datorită sângelui mielului de jertfă, cu care au fost unse pragurile și ușorii caselor (Ieșirea 12, 21-23). Acest eveniment, în care moartea „a trecut” peste Israel, avea să fie comemorat anual, ca una dintre cele mai importante zile sfinte ale calendarului evreiesc – Paștele (în evreiește, Pesach, care înseamnă „trecere”). Fiecare ființă întâi născută, de sex masculin, aparținea Domnului. În cazul animalelor curate, ele urmau să fie aduse ca sacrificiu (Ieș.13, 15). Unele animale necurate (de exemplu, măgarul) și toate ființele umane nu erau sacrificate, ci, erau răscumpărate (Ieș.13, 13). Acest lucru însemna că o anumită sumă de bani era oferită preotului, pentru răscumpărarea unei ființe umane. Prețul de răscumpărare era de cinci sicli (Num.3, 47-48). Primii născuții erau aduși la Ierusalim, în fața Domnului, fiind considerați ca sfințiți sau consacrați unor scopuri sacerdotale, în amintirea salvării copiilor evrei în Egipt. Cu toate acestea, în locul celor răscumpărați, care trebuiau să aibă atribuții sacerdotale, un trib întreg, cel al lui Levi, a fost ales și pus deoparte pentru ocupații exclusiv sacre (Num.3, 11-38). Și, întrucât au existat cu 273 mai puțini leviți decât primii născuți din tot Israelul, la primul recensământ, fiecare dintre acești întâi născuți trebuia să fie răscumpărat prin plata a cinci sicli, dar nu fără a fi adus în fața Domnului, ca semn al dreptului Său asupra lor (Num.3, 44-47; 18, 15-16). Ceremonia de răscumpărare, avea loc în prezența preotului și a invitaților, în ziua a treizeci si una după naștere. Acest lucru se datorează faptului că pruncul nu era considerat ca fiind pe deplin capabil să trăiască, până când nu supraviețuia primelor treizeci de zile ale vieții sale. Numai dacă ziua a treizeci și una era o zi de sabat sau de sărbătoare, ceremonia era amânată până în următoarea zi lucrătoare. Deși ritualul de răscumpărare a copilului avea loc după treizeci de zile, Sfântul Luca, nu ne spune de ce Sfinții Iosif și Maria fac acest lucru abia după ce a trecut perioada de curățire a Fecioarei, adică după patruzeci de zile. Deși Iisus era Dumnezeu, primul și unicul născut Fiu al Tatălui și nu avea nevoie să mai fie adus încă odată în fața Domnului și consacrat, Fecioara face acest lucru din ascultare față de Legea lui Moise, venind la poarta de est a curții templului, numită Poarta lui Nicanor, unde ea însăși avea să fie stropită de către preot cu sângele jertfei sale.
Prin acest copil, pe care Fecioara îl aduce în fața lui Dumnezeu pentru a-L răscumpăra, noi toți am fost răscumpărați din păcat, nu cu lucruri stricăcioase, cu argint sau cu aur…ci cu scumpul sânge al lui Hristos, ca al unui miel nevinovat şi neprihănit (1Petru1,18-19). Prezentarea lui Iisus în templu: Lc 2,22-40 "Si cand s-au implinit zilele curatirii lor, dupa legea lui Moise, L-au adus pe Prunc la Ierusalim, ca sa-L puna inaintea Domnului. Precum este scris in Legea Domnului, ca orice intai-nascut de parte barbateasca sa fie inchinat Domnului. Si sa dea jertfa, precum s-a zis in Legea Domnului, o pereche de turturele sau doi pui de porumbel. Si iata era un om in Ierusalim, cu numele Simeon; si omul acesta era drept si temator de Dumnezeu, asteptand mangaierea lui Israel, si Duhul Sfant era asupra lui. Si lui i se vestise de catre Duhul Sfant ca nu va vedea moartea pana ce nu va vedea pe Hristosul Domnului. Si din indemnul Duhului a venit la templu; si cand parintii au adus inauntru pe Pruncul Iisus, ca sa faca pentru El dupa obiceiul Legii, El L-a primit in bratele sale si a binecuvantat pe Dumnezeu si a zis: Acum slobozeste pe robul Tau, dupa cuvantul Tau, in pace, Ca ochii mei vazura mantuirea Ta, Pe care ai gatit-o inaintea fetei tuturor popoarelor, Lumina spre descoperirea neamurilor si slava poporului Tau Israel. Iar Iosif si mama Lui se mirau de ceea ce se vorbea despre Prunc. Si i-a binecuvantat Simeon si a zis catre Maria, mama Lui: Iata, Acesta este pus spre caderea si spre ridicarea multora din Israel si ca un semn care va starni impotriviri. Si prin sufletul tau va trece sabie, ca sa se descopere gandurile din multe inimi. În Ierusalim mai era o profetesă, numită Ana, o văduvă de 84 de ani. Ea nu se îndepărta de templu şi îi slujea lui Dumnezeu cu posturi şi rugăciuni, zi şi noapte. Venind şi ea, tocmai în aceeaşi oră, l-a lăudat pe Domnul şi le-a vorbit despre el tuturor acelora care aşteptau mântuirea lui Israel,, De reţinut: Iată, acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora în Israel şi ca semn care va stârni împotrivire (Lc 2,34).
Moise îi învăţase pe iudei că fiecare fiu prim-născut aparţinea Domnului, dar că acei copii, în loc de a fi sacrificaţi după cum era datina printre naţiunile păgâne, puteau să aibă viaţa salvată dacă părinţii lor voiau să-i răscumpere plătind cinci shekeli oricărui preot autorizat. Exista de asemenea o ordonanţă mozaică care decreta că după o anumită perioadă de timp, o mamă trebuia să se prezinte la templu pentru purificare (sau să facă prin altcineva sacrificiul adecvat). Era obiceiul de a se îndeplini aceste două ceremonii în acelaşi timp. În consecinţă, Iosif şi Maria s-au dus în persoană la templu, în Ierusalim, pentru a-l prezenta pe Iisus preoţilor, pentru a efectua răscumpărarea, şi totodată pentru a face sacrificiul adecvat pentru a asigura Mariei purificarea ceremonială a pretinsei murdării de pe urma naşterii.
Două personaje având un caracter remarcabil se plimbau constant în curtea templului, Simion, un preot cântăreţ, şi Ana, o poetă prorociță. Simion era iudeean, dar Ana era galileeană. Cei doi îşi ţineau frecvent tovărăşie şi probabil erau intimii preotului Zaharia, care le încredinţase povestea nasterii lui Ioan şi Iisus. Simion şi Ana doreau amândoi cu ardoare venirea lui Mesia, iar încrederea lor în Mesia i-a făcut să creadă că Iisus era eliberatorul aşteptat de poporul iudeu. Zaharia ştia că trebuiau să vină Iosif şi Maria la templu cu Iisus, și probabil vorbise și cu Simion şi cu Ana. Simion era anunțat și de Duhul Sfânt. O data ajuns la templu, Dreptul Simeon L-a recunoscut prin puterea Duhului Sfant pe Fiul lui Dumnezeu intrupat. Cu alte cuvinte, el s-a invrednicit sa vada cu ochii sai intruparea lui Dumnezeu Cuvantul, pe care au vazut-o toti prorocii prin vedenii profetice. Dupa cum spune Sfantul Vasile cel Mare, Simeon si Ana au vazut sfanta putere care se afla in Hristos, adica “vederea lor a trecut prin trupul omenesc, asa cum trece lumina prin sticla“. Asa cum vedem lumina dintr-o casa prin ferestre sau cum vedem lumina prin becurile de sticla, la fel si cei curati cu inima vad prin Trupul lui Hristos lumina Dumnezeirii, ceea ce pentru altii este necunoscut si nevazut. Marturisirea Anei a reprezentat o multumire si o doxologie adusa pentru vestea izbavirii lui Israel. Fapta ei a fost o imbinare intre multumire si proorocie, pentru ca, “vorbea despre Prunc“. Prezenta Dreptului Simeon si a Prorocitei Ana ne mai dezvaluie o realitate. Practic, ei doi au fost perechea de turturele cugetatoare care L-au intampinat pe Hristos atunci cand Acesta a urcat la templu. Asadar, pe langa perechea de turturele necuvantatoare, Duhul Sfant a trimis si o pereche de turturele duhovnicesti si purtatoare de duh, adica pe Simeon si pe Ana.
Când Iisus a împlinit patruzeci de zile, Maria şi Iosif l-au dus la Ierusalim să-l prezinte Domnului, precum era scris în lege, şi să aducă jertfă o pereche de turturele sau doi pui de porumbel, după cum prescria legea Domnului pentru cei săraci. Legea cerea sa se ofere o pereche de turturele sau doi pui de porumbel, pentru ca in primul caz (perechea de turturele), era simbolizata intreaga-intelepciune a parintilor, care inseamna unirea lor prin casatorie, in vreme ce in al doilea caz (doi porumbei), se facea referire la Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si la Hristos, pentru ca Hristos S-a nascut din Fecioarea si a ramas El Insusi Curat pana la sfarsit. Asadar, in vreme ce turturelele simbolizau cinstita si binecuvantata casatorie, porumbeii preinchipuiau fecioria Preasfintei Nascatoare si a lui Hristos (Sfantul Grigorie Palama). Jertfa ceruta de legea Domnului era preinchipuirea lui Hristos. Dupa cum noteaza Sfantul Chiril al Alexandrei, “turtureaua canta cu glas frumos, precum vrabia, pe cand porumbita este blanda si cuminte“. Turtureaua si porumbita Il simbolizau pe Hristos, pentru ca Hristos a fost ca o turturea care ciripeste pe tot pamantul si umple via Sa, adica pe noi, cei care credem in El, cu voce frumoasa, si a avut blandetea desavarsita a porumbelului. Asadar, in mod cert, aceasta jertfa se referea la intruparea milostivului Dumnezeu
În timpul acela trăia la Ierusalim un bătrân drept şi temător de Dumnezeu, care se numea Simeon. El îl aştepta cu mare dor pe Mântuitorul. Duhul Sfânt i-a descoperit că nu va muri înainte de a-l vedea pe Unsul Domnului. Din îndemnul lui, el a venit la templu când Maria şi Iosif l-au adus pe prunc după cum prescria legea. Simeon l-a luat pe Iisus în braţe şi l-a lăudat pe Dumnezeu, zicând: „Acum slobozeşte pe slujitorul tău, Stăpâne,după cuvântul tău, în pace,căci au văzut ochii meimântuirea ta,pe care ai pregătit-o înaintea tuturor popoarelor, lumină spre luminarea neamurilor şi slava poporului tău Israel”, pentru-că lui Simeon i se spusese că nu va muri înainte de a-l vedea pe Mesia, iar Duhul Sfânt îi dezvăluise că micuţul Iisus era prezisul Salvator. Simeon s-a apropiat de ei, a vazut pruncul, l-a luat în brațe şi le-a vorbit. Maria avea să păstreze în inimă şi cuvintele sale. “Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau, in pace, ca ochii mei vazura mantuirea Ta, pe care ai gatit-o inaintea fetei tuturor popoarelor, lumina spre descoperirea neamurilor si slava poporului Tau Israel” (Luca 2, 29-31). Aceasta este o fraza plina de maretie, pe care Biserica a preluat-o si a asezat-o la sfarsitul slujbei Vecerniei, dar si in alte slujbe, ca de exemplu, in cuvantul de multumire de dupa impartasirea cu Cinstitele Taine. In continuare vom incerca o scurta analiza interpretativa a acestui fragment evanghelic. Dreptul Simeon a fost instiintat de Sfantul Duh ca inainte sa moara Il va vedea cu siguranta pe Dumnezeu Cuvantul intrupat, iar acest lucru s-a implinit pentru ca era “invrednicit cu har de prooroc” (Sfantul Chiril al Alexandriei). Dupa ce L-a vazut pe Hristos, a cerut slobozirea sufletului din trup pentru a se vadi faptul ca sfintii “se considera numai legati de trup” (Cuviosul Teofilact) si de acea nu se tem de moarte.
Sfântul şi Dreptul Simeon (sec. I) – Este unul dintre cei 70 de înţelepţi care au tradus din limba ebraică în limba greacă Vechiul Testament, la porunca regelui Ptolemeu al Egiptului. Când au ajuns cu tâlcuirea la capitolul al VII-lea, versetul 14 din cartea Proorocului Isaia, unde scrie „Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuil”, bătrânul Simeon s-a îndoit în inima sa, zicând că nu este cu putinţă ca o fecioară să nască neştiind de bărbat şi, luând cuţitul, a vrut să şteargă aceste cuvinte. În clipa aceea a fost însă oprit de îngerul Domnului care i-a spus: „Nu fi necredincios în cele scrise, a căror împlinire tu însuţi o vei vedea, pentru că nu vei vedea moartea până ce nu vei vedea pe Cel ce Se va naşte din Curata Fecioară, Hristos Domnul”. Aceasta a fost făgăduinţa despre care scrie Sfântul Evanghelist Luca: „Şi era făgăduit lui de la Duhul Sfânt să nu vadă moartea, până ce va vedea pe Hristosul Domnului!” (Luca II, 26). Dând crezare cuvintelor îngereşti, Simeon a aşteptat venirea lui Hristos în lume, și iată-L la 40 de zile după naştere, când Pruncul Iisus a fost adus la templu din Ierusalim de Fecioara Maria şi Dreptul Iosif, după obiceiul Legii vechi. Atunci Sfântul Simeon, îndemnat de Duhul Sfânt, a luat în mâini pe Domnul şi a proorocit despre patima lui Hristos şi despre răstignirea Lui, spunând că va trece prin sufletul Născătoarei de Dumnezeu sabia mâhnirii şi a necazului, când va vedea pe Fiul său răstignit pe Cruce. Deşi, Sfânta Evanghelie nu arată că a fost preot, unii Sfinţi Părinţi socotesc că dreptul Simeon a fost preot la templul din Ierusalim și că din lucrarea lui la „Întâmpinarea Domnului” (a lui Luca 2, 23-27) reiese în chip neîndoielnic că dreptul Simeon a împlinit slujba de preot. Tradiţia spune că dreptul Simeon a murit la vârsta de 360 de ani. Sfintele sale moaşte au fost aduse în Constantinopol în vremea împăratului Justin cel Mic (565-578) şi aşezate în Biserica Halcopratiei.
La templu Simeon i-a vorbit Mariei şi despre durerea care avea să-i sfâşie inima într-o zi,ca şi cum o sabie lungă îi va străpunge sufletul. Deşi acele cuvinte erau un avertisment cu privire la un eveniment dureros, probabil că ele au ajutat-o pe Maria să suporte durerea treizeci de ani mai târziu, când cele prezise de Simeon s-au împlinit. Apoi, o profeteasă pe nume Ana, care era cu Simeon, l-a văzut pe micuţul Isus şi a început să le vorbească despre el tuturor celor ce aşteptau eliberarea Ierusalimului.
Iosif şi Maria au dat, într-adevăr, dovadă de înţelepciune când au luat decizia de a-l duce pe copilaş la templul din Ierusalim. Fiul lor avea să meargă cu fidelitate la templu toată viaţa. Acolo, Iosif şi Maria i-au adus închinare, oferindu-i ce aveau mai bun, după posibilităţile lor, şi au primit îndrumare şi încurajare. Cu siguranţă că Maria a plecat în acea zi de la templu cu o credinţă mai puternică şi cu inima plină de cuvinte spirituale, la care avea apoi să mediteze şi despre care avea să le vorbească şi altora, iar Luca le va consemna în Evanghelia sa. Si era si Ana proorocita, fiica lui Fanuel, din semintia lui Aser, ajunsa la adanci batranete si care traise cu barbatul ei sapte ani de la fecioria sa. Si venind ea in acel ceas, lauda pe Dumnezeu si vorbea despre Prunc tuturor celor ce asteptau mantuire in Ierusalim. ,,Iar Copilul crestea si Se intarea cu duhul, umplandu-Se de intelepciune si harul lui Dumnezeu era asupra Lui."
Sfânta prorociță Ana. După ce a rămas văduvă ea a rămas la Templu tot restul vieții ei, în rugăciune şi în post. Ţinând acest fel de viaţă în chip neobosit, ea s-a învrednicit a vedea pe Domnul, când a fost dus la Templu, la patruzeci de zile de la naşterea Sa în trup, de Preasfânta Lui Maică şi de dreptul Iosif. Şi mulţumind lui Dumnezeu, Ana, ca și Simion a proorocit despre Dânsul, către toţi cei ce se aflau în Templu (Luca 2, 38). Si Ana Îl recunoaște pe Iisus, Îl marturisește și-i dedica, prababil o profeție în versuri pe care posibil ca Simion, ca un profet și preot s-a apucat să--o cânte, spre mai marea uluire a lui Iosif, a Mariei şi a tuturor celor care erau adunaţi în curţile templului, spune tradiția că posibil să fi fost imnul lor pentru Mesia care celebra răscumpărarea fiilor prim-născuţi, care s-ar putea să fie cam așa: Binecuvântat fie Domnul, Dumnezeul Israelului,Căci el ne-a vizitat, şi şi-a răscumpărat poporul. El a înălţat un corn al salvării pentru fiecare dintre noi. În casa servitorului său David. Potrivit celor zise prin gura sfinţilor săi profeţi - El ne va elibera de duşmanii noştri şi de mâna tuturor celor care ne urăsc; Pentru a arăta îndurare părinţilor noştri şi a reaminti sfânta sa alianţă - Jurământul prin care s-a legat lui Avraam tatăl nostru. Că ne va îngădui, după eliberarea din mâinile duşmanilor noştri, Să-l servim fără frică, În sfinţenie şi în dreptate înaintea lui în toate zilele vieţii noastre. Da, şi tu, copil al făgăduinţei și Celui Prea Înalt, tu vei fi numit Mesia Preaînalt; Căci tu vei merge Să dai de ştire despre mântuire poporului său În iertarea păcatelor lui. Bucuraţi-vă în blânda îndurare a Dumnezeului nostru, Pentru că sursa de lumină din înalt ne-a vizitat acum, Pentru a-i ilumina pe cei care se menţin în întunericul şi în umbra morţii, Pentru a îndruma paşii noştri pe căile păcii. Şi acum lasă-l pe servitorul tău să plece în pace, O Doamne, potrivit cuvântului tău, Căci ochii mei au văzut mântuirea ta Pe care tu ai pregătit-o în faţa tuturor popoarelor, O lumină pentru a-i ilumina pe toți cei placuți Ție Şi gloria poporului tău Israel.
Pe drumul de întoarcere la Betleem, Iosif şi Maria au fost tăcuţi - tulburaţi şi copleşiţi de o teamă respectuoasă. Maria era foarte tulburată de salutul de bun rămas al Anei, bătrâna preoteasă, iar Iosif nu era de acord cu efortul prematur de a face deja din Iisus Mesia cel aşteptat de poporul iudeu.
Iosif şi Maria s-au mirat de cele ce se spuneau despre pruncul Iisus. Simeon l-a binecuvântat şi i-a spus Mariei: Iată, acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora în Israel şi ca semn care va stârni împotrivire – ca să se dezvăluie gândurile din multe inimi – iar ţie, o sabie îţi va străpunge sufletul. Dumnezeul-Om Hristos este caderea celor necredinciosi, adica a celor care nu cred in El, si ridicarea celor care cred. Un exemplu este ceea ce s-a petrecut pe Golgota. Un talhar a crezut si s-a mantuit, iar celalalt s-a indoit si s-a osandit. Acest lucru se petrece si in viata noastra interioara, pentru ca Hristos este spre cadere in noi, atunci cand noi, cei botezati, cadem in desfranare, si ne este spre ridicare – prin cumintenia noastra. De asemenea, prin aceasta proorocie se mai poate intelege ca Hristos trebuia sa patimeasca si sa cada in moarte, pentru ca multi sa se ridice prin caderea si prin moartea Sa (cuv. Teofilact). Hristos este si “semn care va starni impotriviri”. Cuvantul semn se poate interpreta in multe feluri si poate avea mai multe intelesuri. Mai intai, semn este intruparea lui Hristos, adica intruparea Fiului lui Dumnezeu Cuvantul. In timpul intruparii, s-au petrecut multe lucruri greu de inchipuit si nemaivazute, pentru ca Dumnezeu S-a facut om, iar Fecioara s-a facut mama. Tocmai acest semn este contrazis si pus la indoiala de multi oameni. Unii spun ca a luat trup adevarat, iar altii ca a luat un trup imaginar, adica trupul Sau era inchipuit si toate au fost savarsite inchipuit. Unii considera ca trupul era facut din pamant, iar altii ca era ceresc. Unii spun ca Hristos, ca Dumnezeu, are existenta de dinainte de veac, iar altii cred ca inceputul existentei Sale a fost din Preacurata Fecioara Maria “Si prin sufletul tau va trece sabie, ca sa se descopere gandurile din multe inimi” (Luca 2, 35). In mod cert, profetia aceasta se refera la durerea si la mahnirea Nascatoarei de Dumnezeu atunci cand L-a vazut pe Fiul Sau – Care era in acelasi timp si Fiul lui Dumnezeu – rastignit pe Cruce, in suferinte si in chinuri. Preasfanta Nascatore nu a suferit si nici nu a simtit durere la Nasterea lui Hristos, tocmai pentru ca L-a zamislit fara samanta si L-a nascut fara stricaciune. Trebuia deci sa sufere mult in vremea iesirii din trup a Fiului sau. Tocmai aceasta sabie, care a trecut prin sufletul Maicii Domnului in timpul mortii pe cruce a lui Hristos, a facut sa fie descoperite gandurile ascunse in inimile multor oameni. Unii s-ar putea indoi de faptul ca ea a fost mama cu adevarat, dar datorita durerii simtite atunci de Fecioara Preasfanta, indoiala lor se risipeste.
Simeon, batranul, dupa marturia Sfintei Evanghelii, era un om drept si credincios, asteptand mangaierea lui Israil, iar Duhul Sfant era peste dansul. Deci el, crezand cuvintele ingeresti si proorocesti, astepta cu dor venirea lui Hristos in lume. Si era drept cu viata si fara prihana, ferindu-se de tot raul, sezand langa biserica si rugandu-se lui Dumnezeu sa miluiasca lumea Sa si sa izbaveasca pe oameni de diavolul cel viclean. Împlinindu-se patruzeci de zile, fiind adus in biserica de mainile Preacuratei Sale Maici, iar Sfantul Simeon indemnat de Duhul a venit in biserica si, cautand spre Pruncul cel mai inainte de veci cum si la Fecioara cea fara de prihana care Il nascuse, L-a cunoscut ca Acela este Mesia cel fagaduit si ca aceea este Fecioara prin care avea sa se implineasca proorocia Isaia. De aceea, i s-a inchinat, vazand-o inconjurata de lumina cereasca si fiind stralucita cu dumnezeiestile raze. Despre acest Sfant Simeon, care a primit in mainile sale pe pruncul Iisus, cel dus in biserica si care a binecuvantat pe Nascatoarea de Dumnezeu, Maria si pe Iosif, multi inteleg ca a fost preot, precum era preot si Zaharia, cel ce a primit mai inainte pe Maria, fiind dusa atunci prunca in biserica si care avea sa fie maica lui Iisus. Intre cei ce inteleg astfel, este Sf.l Atanasie cel Mare ("Despre aceeasi fire a Tatalui si a Fiului"), apoi Sf. Chiril din Ierusalim, ("Cuvantul de la Intimpinarea Domnului"), si Sf. Epifanie, ( "Invatatura despre parintii Legii Vechi si ceilalti") șa.
Praznicul Intampinarii Domnului arata ca Hristos este viata si lumina oamenilor si ca omul trebuie sa tinteasca spre dobandirea acestei lumini enipostatice si a enipostaticei vieti. Biserica inalta rugaciunea: “Lumineaza-mi sufletul si cu lumina simtita sa vad limpede si sa Te vestesc pe Tine Dumnezeu“. Pentru ca omul sa Il propovaduiasca pe Dumnezeu, trebuie mai intai sa Il vada cu limpezime. Numai cei care il vad pe Dumnezeu sau macar primesc experienta celor ce vad, se pot face indrumator. Dar pentru ca omul sa-L vada pe Dumnezeu, trebuie mai intai sa primeasca iluminarea sufletului si a simturilor trupului. In acest fel, praznicul Intampinarii Domnului se face praznic al intampinarii fiecarui credincios”. Amin (postat pe fb de ioan monahul)