8 Martie

08.03.2018 16:26

Tuturor femeilor, dar în mod deosebit celor credincioase, le aducem azi omagiu de recunoştinţă şi le dorim ani mulţi şi binecuvântaţi, cu sănătate şi ajutor mult de la Dumnezeu!

Întrucât sărbătoarea de 8 martie se regăseşte, de mulţi ani, în conştiinţa colectivă ca fiind ziua în care se aduce un omagiu femeii ca soţie, mamă, fiică, soră, bunică, prietenă sau colegă etc, precizăm că, în istoria universală, creştinismul a contribuit în mod esenţial la promovarea demnităţii femeii ca urmare a înomenirii Fiului lui Dumnezeu din femeie, adică a Întrupării şi Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos din Sfânta Fecioară Maria; şi în consecinţă, prin chemarea femeii la sfinţenie, la naşterea de copii şi creşterea lor în credinţă, femeia ajungând în creştinism până la demnitatea de împărăteasă, mai întâi în Bizanţ şi apoi în Occident.

Maica Domnului - Cea care mângâie durerile tuturor oamenilor şi mai ales ale femeilor şi mamelor! Suntem fiii lacrimilor ei! Rugăciunea aceasta e mare de tot, aşa îi mulţumeşti pentru tot, şi ea va fi prezentă în necazul tău: Durerile ei au adunat durerile noastre şi le-a alinat.

In spiritualitatea creştină în­tâlnim femeia creştină ca: fe­­cioa­­­ră, mamă, maică, maică pre­­oteasă, soră, bunică ş.a. Ea es­te inima cea jertfitoare, pli­nă de iubire, armonie, pace, bu­nă în­­ţelegere şi are gust de li­tur­ghie.

Permanent ostenitoare în viaţa de familie, ajutându-şi soţul şi părinţii, crescând copiii în credinţă, sau rugătoare şi lucrătoare în mănăstiri, femeia evlavioasă şi curajoasă a fost mărturisitoare a credinţei în orice vreme. De aceea, aceste femei creştine sunt preţuite de Biserică atât de mult încât numele multora au fost înscrise în calendarul bisericesc fiind tot atâtea modele şi repere luminoase pentru toţi creştinii, bărbaţi şi femei, pentru întreaga Biserică.

Ca soţie şi mamă, femeia este pentru familia ei o pildă de dăruire şi de responsabilitate, hărnicia şi dragostea ei revărsate în sânul familiei aducând pace şi speranţă, bucurie şi demnitate umană, acasă şi în societate.

Ca mamă creştină, femeia modelează, în primul rând, conştiinţa şi simţirea creştină a copiilor, fiind izvor de afecţiune şi icoană a dăruirii şi purtării de grijă pentru întreaga familie, semn de binecuvântare divină şi bucurie pentru Biserică.

Vocaţia femeii creştin-ortodoxe este de a iubi şi de a se face iubită, de a reproduce pe pământ mişcarea dragostei dintre Persoanele Sfintei Treimi ca izvor al dăruirii şi responsabilităţii, vocaţie care se poate realiza prin educaţia duhovnicească în cadrul familiei, Bisericii şi comunităţii.

Chiar dacă pre­si­u­nea so­cietăţii contempo­ra­­ne es­te pu­ternică, mai pu­ter­­nic tre­buie şi poate să fie pen­tru femeia cre­dincioasă, creş­tin-orto­do­­xă, mo­delul Prea­­sfintei Fe­cioa­re Ma­ria, Maica Domnului, ca­re re­prezintă idealul de iubi­re, devotament, slujire şi jert­fel­­nicie, ca­lităţi care duc la mântuire.

„Să facem om du­pă chipul şi după ase­mă­na­rea Noastră.... Şi a făcut Dum­nezeu pe om după chipul Său... a făcut bărbat şi femeie (om şi oa­mă, după limba ebraică)“ (Facere I, 26-27). „... Iar coasta lu­ată din Adam a făcut-o Dom­nul Dumnezeu femeie şi a a­dus-o la Adam ... ea se va numi fe­meie, pentru că este luată din băr­batul său“ (Facere II, 21-25). Aşa a creat Dumnezeu pri­ma familie, iar în familie feme­ia este izvorul vieţii: „Şi a pus A­dam femeii sale numele Eva, a­dică viaţă, pentru că ea era să fie mama tuturor celor vii“ (Fa­ce­re III, 20). Într-adevăr feme­ia trebuia, adică, era să fie ma­ma tuturor celor vii, dar nu a mai fost pentru că nu a ascultat, ci s-a lăsat amăgită de şar­pe şi l-a amăgit şi pe bărbatul său, pe omul său, din care a fost luată. A trebuit să vină Fe­me­ia, pururea Fecioară, cea as­cul­­tătoare, Preasfânta Năs­că­toa­re de Dumnezeu, Maria, Mai­ca lui Dumnezeu-Omul şi O­mul-Dumnezeu. Care să-L ză­mislească şi să-L nască pe Cel de-al doilea Adam, Fiul lui Dum­nezeu, Iisus Hristos, Care, prin ascultarea şi jertfa Sa, a răs­cumpărat dreptul de Mamă a tuturor celor vii, pe care îl pier­duse Eva, prima femeie.

Sfântul Apostol Petru, adresând îndemnuri femeilor, vorbeşte despre puterea neprihănită şi neprefăcută care trebuie să izvorască din fiinţa taină a inimii şi pe care Dumnezeu o preţuieşte (cf. I Pt. 3, 2-4). Pentru a fi aşa, femeia trebuie să o urmeze pe Maica Domnului, cea mai curată dintre femei. Această urmare sau imitare presupune ca trupul să fie ferit de pasiuni înrobitoare, iar sufletul să fie liber de pofte rele şi de gânduri necurate. O astfel de creştină păşeşte statornic pe calea virtuţii, dorind tuturor binele şi străduindu-se, după puteri, să se aşeze în slujba semenilor, care sunt fraţii noştri şi surorile noastre. Ea ştie că „cel ce nu-şi iubeşte fratele pe care-l vede, nu-L poate iubi pe Dumnezeu pe Care nu-L vede” (I In. 4, 20).

Plină de har este femeia ortodoxă, care nu face concesii răului şi păcatului, care nu este doar o creştină de duminică, ci poartă veşmântul luminos al caracterului creştin, tot timpul, în biserică şi în lume. Ea nu socoteşte Evanghelia un lucru depăşit, ci, crezând în Hristos şi în puterea cuvântului Său, nu se lasă dusă de curentul epocii. Ea are drept scop sfinţirea fiinţei şi a vieţii sale, călăuzindu-se după preceptele biblice, împărtăşindu-se frecvent cu Sfintele Taine al Bisericii, luptându-se, în fiecare zi, să ţină Legea dumnezeiască şi să-i slujească pe cei aflaţi în necazuri şi nevoi. Vieţuind în modul acesta, ea se învredniceşte, cu adevărat, să devină „locaş al lui Dumnezeu întru Duhul” (Efes. 2, 19). Ea spune mereu „nu” păcatului şi spune un hotărât „da” luptei pentru înnoirea vieţii, conştientă că fără sfinţenie „nimeni nu-L va vedea pe Domnul” (Evr. 12, 14).

Vocaţia femeii creştin-ortodoxe este de a iubi şi de a se face iubită, de a reproduce pe pământ mişcarea dragostei dintre Persoanele Sfintei Treimi ca izvor al dăruirii şi responsabilităţii, vocaţie care se poate realiza prin educaţia duhovnicească în cadrul familiei, Bisericii şi comunităţii

Iubirea dum­nezeiască se poate înţelege prin cele trei Persoane ale Sfin­tei Treimi. Vocaţia femeii creş­ti­n-ortodoxe este de a iubi şi de a se face iubită, de a reproduce pe pământ mişcarea dragostei din­tre Persoanele Sfintei Tre­imi. Această reproducere a iu­bi­­rii treimice, ca izvor al dă­ru­i­rii şi responsabilităţii, se poate re­aliza prin educaţia du­hov­ni­ceas­că, în cadrul familiei, Bi­se­ri­cii şi comunităţii.

Femeia creştin-ortodoxă, du­pă modelul Preasfintei Năs­că­toare de Dumnezeu şi Maica Mân­tuitorului Iisus Hristos în fa­milie, Biserică şi comunitate, dă­ruieşte, mai întâi, jertfelnic tu­turor celor din jurul ei iubi­rea treimică şi apoi aşteaptă iu­bi­­rea să se întoarcă la ea. Prin dra­gostea ei jertfelnică, mi­los­ti­vă şi treimică înlătură ne­po­tri­virile de caracter şi evită tren­durile apărute în ultimul timp: căsătorii de probă, relaţii in­time întreţinute înainte de că­sătoria religioasă ş.a., care nu sunt de nuanţă creştină. Cu­­răţenia trupească şi sufle­teas­că a tinerilor înainte de că­să­torie sunt fapte martirice, dar foarte bine venite pentru o căs­nicie durabilă. Atunci, dra­gos­tea celor doi este mult mai pu­ternică prin binecuvântarea Bi­sericii. Se spune despre fe­cioa­­rele care se dăruiesc cu totul lui Dumnezeu, îmbrăţişând vo­tul monahal, că au zece talanţi şi pe aceştia îi înmulţesc pre­cum sfintele preacuvioase maici. Noi credem că şi fecioa­re­le care se păstrează curate pâ­nă la căsătorie au tot zece talanţi, înmulţindu-i în timpul căsătoriei prin jertfa plină de iu­bire a acesteia.

„Femeie” înseamnă „împărăteasă dăruitoare”. Femeia, dacă zici că-i slabă, totuşi, din momentul în care te-ai angajat să te numeşti soţ, nu te poţi numi soţ decât lângă o soţie. Trebuie să o pui pe tron, cu orice chip! Să nu se mai vadă în femeie numai un scop meschin sau un lucru de caznă. Femeia este extraordinară în creaţia lui Dumnezeu! Daţi-vă seama că destinul întregii omeniri depinde de cuvântul Fecioarei Maria libere: „Fie mie după cuvântul Tău!”. Şi s-a schimbat destinul întregii omeniri, şi chiar al lui Dumnezeu în lume. Maica Domnului este o femeie care a deschis porţile fericirii, libertăţii şi veşniciei în lume.

Femeia trebuie cu orice chip respectată, pentru că dacă dumnezeirea ar întreba omenirea: „Ce este în omenire?”, n-ar întreba paternitatea, ci maternitatea! Deci femeia joacă un rol primordial în ceea ce priveşte creaţia lui Dumnezeu, bărbat şi femeie. Putem noi, oare, să desprindem o Taină atât de importantă de cuvintele Mântuitorului: „Fără de Mine nu puteţi face nimic”. Acestea sunt cuvinte dumnezeieşti şi tot ce a spus Hristos este adevărat.

Lumea creştină, dacă ar fi atentă numai la aceste cuvinte, ar fi mult mai controlată şi s-ar descoperi mai repede ori valorile, ori defectele. Pentru că El este Vița și noi suntem mlădițele. Poate mlădiţa să rodească ceva fără Viţă? Maica Domnului reprezintă neamul omenesc. Femeia nu trebuie văzută ca o roabă. Pentru că, deşi spunem în rugăciunile Tainei Cununiei că femeia trebuie să se supună bărbatului, acesta din urmă trebuie să fie atent, că i se spune, tot în aceeaşi rugăciune, că trebuie să o iubească. Dacă nu o iubeşte, soţia nu o să-l asculte. Bărbatul, dacă nu ascultă de acest cuvânt, se face răspunzător de îndărătnicia femeii. Deci trebuie să o iubească cu orice chip.

Despre sfintele femei va mai pot spune ca au fost momente in viata Mantuitorului Hristos, cand ele erau mai curajoase decat Apostolii. De pilda, in momentul prinderii Mantuitorului in Gradina Ghetsimani, Apostolii toti L-au parasit, afara de Sfantul Evanghelist Ioan, iar Petru Il si tradeaza si se jura de trei ori ca nu-L cunoaste pe Iisus Hristos. Insa femeile, il urmau de departe, atat la sinedriu cat si pe drumul Golgotei. Il insotesc cand Mantuitorul cade sub povara Crucii, iar mironosita Veronica Il sterge cu mahrama, care devine prima icoana cu chipul lui Hristos. Toate mironositele privesc cum Il bat in cuie si-L rastignesc intre cei doi talhari; aud ultimele cuvinte ale Mantuitorului si plang cu lacrimi amare cand Hristos isi da duhul, zicand : Savarsitu-s-a !

Dupa rastignire, cand Apostotii erau ascunsi de frica iudeilor, femeile, cu noaptea in cap, se apropie de Sfantul Mormant ca sa unga trupul Domnului, cum era obiceiul la evrei. Si tocmai atunci cand ajung la acolo si cautau trupul Domnului, gasesc mormantul Lui deschis si gol, iar un inger le spune ca Hristos a inviat, si le arata giulgiul infasurat alaturi.

Maria Magdalena, aceasta mironosita barbatoasa careia Iisus ii scoate sapte duhuri din fiinta ei si o face cea mai aprigi aparatoare a crestinismului si marturisitoare a lui Hristos, plangea la mormant cand celelalte femei plecasera. Ea cauta trupul Domnului, insa mormantul era gol. Apoi intalneste pe cineva la mormant si credea ca este gradinarul. De accea il intreaba : Doame, daca Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus si eu Il voi ridica (Ioan 20, 15).

Atunci acel gradinar, Care era Iisus Hristos, ii spune pe nume : Maria ! Tonul pe care l-a folosit Iisus Hristos, accentul cu care a spus, au facut ca Maria sa-L recunoasca. Desi era acelasi Iisus Hristos in carne si oase, cum Se arata El mai tarziu catre Apostoli, insa avea ceva schimbat. Fara indoiala era infatisarea Sa dumnezeiasca, chipul Sau transfigurat. De aceea nu era recunoscut decat de cei care aveau cu adevarat inima curata si ochi inimii luminati.

Atunci Maria L-a recunoscut si a cautat sa se apropie de El. Si Iisus i-a spus: Nu te atinge de Mine, caci inca nu M-am suit la Tatal Meu. Mergi la fratii Mei si le spune: Ma sui la Tatal Meu si Tatal vostru si la Dumnezeul Meu si Dumnezeul vostru !

Nu dupa mult timp, Mantuitorul se arata ucenicilor Sai in Galileea, pe muntele Eleonului. Acolo avea sa-i gaseasca Iisus pe Apostoli adunati dupa inviere.

Iata deci, ca aceste sfinte femei au fost in preajma lui Iisus cel inviat, care Se arata din cand in cand, ca sa-i obisnuiasca pe toti cu trupul Sau inviat, pentru ca era o mare minune, caci pana atunci nimeni nu vazuse un trup inviat. Este vorba despre Hristos, Care a fost mort cu trupul si dovedit ca mort, pentru ca a fost rastignit pe Cruce. Apoi s-a facut aceasta verificare, impungand ostasii cu sulita in coasta Lui, din care a iesit sange si apa, cum spune Sfantul Evanghelist Ioan ( Ioan 19, 34 ). Semnele mortului te lasa convins ca era mort. De aceea au predat trupul lui Hristos, in mainile lui Iosif si Nicodim ca sa-L ingroape.

Ei Il pun in mormant pe Iisus Hristos, pecetluiesc mormantul cu o lespede foarte grea, ca sa nu poata nici un apostol sa-L caute si sa-I fure de acolo. Dar, cu toate aceste masuri, Iisus razbeste pietrele groase si grele si, prin inviere, iese afara cu dumnezeiasca Sa putere, incat ii incredinteaza, in timp de patruzeci de zile, pe Apostoli si pe femeile mironosite si pe alte sute de persoane, ca Iisus Hristos a inviat din morti. Astfel Hristos, prin inviere, este o garantie a invierii noastre. Pentru ca asa cum Iisus Hristos a inviat din morti, cum spune Sfantul Apostol Pavel, asa si noi vom invia din morti.

Desi mergem cu trupul in mormant si ne acopera cu tarana si ne mananca viermii, incat trupul se transforma in praf si pulbere, aceasta pulbere va invia si se va reface trupul nostru si vom fi ca si acum, aceleasi persoane; si ne vom uni cu sufletul viu si vom forma acelasi om, acelasi barbat, aceeasi femeie care am fost si pe pamant. Si, dupa faptele noastre bune sau rele, vom trece dincolo, la judecata lui Dumnezeu, si vom petrece vesnicia intreaga asa cum ne-am dus viata in aceasta lume.

Femeia vrednica nu este pasiva, neputincioasa, lipsita de adevaratele responsabilitati ale vietii;

Femeia inteleapta nu e timida, suficienta, lenesa ori tematoare. Ea, dimpotriva, e o adevarata regina a cuibului sau, ea stie rostul casei si a casnicilor sai; ea e responsabila de agoniseli si de organizarea acestora nu numai pentru bunastarea actuala a familiei, ci si pentru un start bun acordat in viata copiilor sai. Ea se gandeste nu doar la ai sai, ci si la aproapele sarac, casa femeii intelepte este model in societate.

Soţul femeii crestine are încredere în ea şi ea ii este sprijin autentic; el este cinstit, apreciat de ceilalţi lideri ai vremii lui ; o respectă şi o binecuvintează spunând: “Există multe femei bune, dar tu eşti cea mai bună dintre ele” – Copiii femeii crestine sunt crescuti in frica de Dumnezeu si devin modele in societate .

Casa femeii virtuoase e tinuta in ordine, iar ea este întotdeauna activă ; se trezeşte devreme pentru prepararea alimentelor şi pentru a organiza activitatile casnice. Toate le face cu dragoste si jerfelnicie.

Femeia virtuoasa nu lucreza fizic doar in casa, chiar daca s-ar putea spune despre ea ca e casnica. Ea investeşte cu înţelepciune banii câştigaţi si ii chiverniseste .

Femeia inteleapta îi ajută pe cei aflaţi în diferite nevoi .

Femeia virtuoasa iubeste frica de Domnul (intelepciunea) îşi dezvoltă relaţia cu Dumnezeu.

Podoabele femeii crestine sunt virtutile, iar frumusetea cu care isi cucereste zilnic sotul este frumusetea inimii.

Femeia crestină nu vorbește de rău pe alții, nu cunoaște ambiția de a-și nimicii vrăjmașii – ea se roagă pentru potrivnici.

Cea mai mare binecuvântare a femeii credincioase este nașterea de prunci. Cand devine mamă, femeia creștină se bucură pentru că Dumnezeu a binecuvântat-o!

„Credința neclintită, fidelitatea absolută și o inimă tandră și iubitoare”, acestea sunt virtuțile femeii creștine .

 „Prima virtute pe care o vedem la mamele și la bunicile noastre este o credință puternică și neprefăcută. Ele au o credință tare pe care o transmit și copiilor și uneori și bărbaților. O a doua virtute pe care o observăm la femeile creștine este fidelitatea lor care trece până dincolo de mormânt. Când e vorba de ființe dragi ele au curajul să se bage în orice împrejurare ca să le salveze pe acestea. În al treilea rând, femeile creștine au o inimă tandră și iubitoare”.

Cine n-a văzut o femeie, aplecându-se ca o mângâiere peste oamenii nimănui?  Cine n-a văzut-o mângâind un cap de copil sau sărutând un sărac? Femeia e mult mai înțelegătoare decât bărbatul față de tot ceea ce înseamnă viață. Ea iubește florile, iubește păsările și animalele, iubește oamenii, iubește toată zidirea lui Dumnezeu. O femeie inteligentă și blândă vine ca o lumină tămăduitoare peste rănile unui suflet încercat.

Asadar, cuvântul „femeie” trebuie, cu orice chip, mult mai respectat, pentru că acest cuvânt înseamnă iubire și „împărăteasă dăruitoare”, iar iubire şi dăruire este în esenta toată Scriptura. Amin! (postat pe fb de ioan monahul)