30 Noiembrie. Ziua nationala a Bisericii Ortodoxe Române
De Sfântul Apostol Andrei, Apostolul lupilor, pe care-l prăznuim azi va spun:
La Multi Ani celor ce poarta numele Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României !
La Multi Ani tuturor crestinilor ortodocsi romani! fiindcă azi în Romania este mare Sărbatoate Naționala Bisericeasă, ea o precede pe cea de mâine, așa cum Sfântul Apostol Andrei și-a început lucrarea înainte de formarea poporului român.
“Sus sa avem inimile! Avem catre Domnul!”
Catedrala Mântuirii Neamului care poartă Hramul Sfântului Apostol Andrei sfințita acum câteva zile este un prilej minunat să fim bucuroși și mândrii că suntem generația care a participat la înalțarea ei. Este poate cea mai mare realizare a crestinilor ortodocși, acum când mâine vom sărbatori 100 de ani de la nașterea natiunii și înfaptuirea României Mari.
O multime de pelerini sunt la Catedrala Mântuirii Neamului, o mulțime de pelerini sunt la peștera Sfântului Andrei, mulți creștini sunt în bisericile cu hramul Sfântului Andrei, sunt la patriarhie la moaștele sfântului, sunteți la Iasi unde acum 20 de ani au fost aduse moaștele sfântului, si sunt în mii și mii de locașuri de cult ortodox din Romania sau din strainatate.
De aceia, azi, va spun vouă, tuturor crestinilor ortodocsi La Multi Ani ! Și să fiti mândrii de noua Catedrală, să fiți mândrii pentru că ziua care precede ziua Nationala a Romaniei este ziua in care natiunea română sabatoreste începuturile crestinarii ei, si sărbatorește pe Trimisul Fiului lui Dumnezeu, pe Apostolul Andrei, care a venit la noi sa ne vesteasca Evahghelia, sa ne dea binecuvantarea Sa, prin harul primit la cizecime, ca poporul nostru sa fie înca de la formare, în acelasi timp Crestin-Ortodox și Român. Fa fim mândrii că pecetea credinței a pus-o in sufletele noastre apostolul pe care azi îl praznuim Sfântul Apostol Andrei, fratele Sfântului Apostol Petru, cel care deține cheile Împarației Cerurilor.
Fiți mândrii și păstrați ortodoxia și românismul cu demnitate, păstrați credinta strămoșească și traditia bunilor și strabunilor voștrii cu sfințenie, cu sfintenia cu care ni le-au transmis ei, prin asta îi cinstim pe ei și cinstim țara.
Iubiților, Sfantul Adrei ne pregatește să înțelegem ce serbăm mâine. Asta serbăm mâine, pe 1 decembrie: O Romanie Vesnic Crestin Ortodoxa !
Sunt mulți rataciți. Familia noastră tradițională, celula societății și neamului, este cumplit amenințată dar cei care sunt cu adevarat creștini români ortodocși știu ca multe sunt încercarile prin care trebuie să trecem pentru mântuirea noastră.
Și iata că azi trebuie să înțelegem că dragostea de Hristos și de Țară, pastrarea nealterată a credinței si românismului le facem sub protectia si blagoslovenia Sfântului Andrei trimis de Dumnezeu sa ne crestineze, sa ne vegheze și sa crestem ca un popor sfintit.
Maica Domnului și sfintii nostrii se roaga pentru noi. Noi nu-i cunoaștem, nici nu știm de ei, dar sa știți ca în țară si la Athos, în mânăstiri, dar cei mai mulți in peșteri si în ascunzatorile pământului, au trait și trăiesc ca sfinții nevazuti și adesea necunoscuți care se roaga pentru Romania si pentru lumea aceasta, ca să Dumnezeu să ne mântuiască.
Primul lucru care se spune in Evanghelie despre Sf. Apostol Andrei, este ceea ce marturiseste Sf. Ioan Evanghelistul: Atunci cand Mantuitorul a coborat la Iordan, doi dintre ucenicii cei mai apropiati ai Sfantului Ioan Botezatorul, Andrei si inca cineva al carui nume nu ni se spune – acel cineva s-ar putea sa fie chiar Ioan - l-au auzit pe acesta spunand: “Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatele lumii”. Si imediat, acestia doi au avut ravna si dragostea si ascultarea sa-L urmeze pe Mantuitorul, cu toate ca El era un necunoscut pentru ei in momentul acela… Insa ei stiau de la Sf. Ioan Botezatorul ca va veni Cel va boteza cu Duh Sfant si astfel, L-au urmat fără ezitare, au crezut desavarsit in cuvantul Sf.Ioan, au crezut ca acesta este Mesia.
Sfantul Andrei a avut ascultare desavarsita, dar inainte de ascultare as spune ca este cautarea Adevarului, cautarea lui Dumnezeu, nemultumirea cu cele ale veacului acestuia. Sfantul Apostol Andrei a parasit casa sa si s-a dus ca caute Adevarul. El a inteles si a cunoscut Sfanta Scriptura in duh si astfel, atunci cand Sf. Ioan Botezatorul L-a aratat pe Hristos, a plecat cu bucurie si L-a urmat avand si indrazneala cea buna de a-L intreba pe Mantuitorul: “Unde locuiesti?” Si Mantuitorul i-a dus in casa Lui, din Capernaum.
Cati oameni nu L-au vazut pe Mantuitorul? Si au ramas la fel, nu s-au schimbat…
… Dar “pamantul inimii” lui Andrei era bun, pentru ca a primit desavarsit cuvantul Mantuitorului, a crezut desavarsit in cuvantul Sfantului Ioan ca Acesta este Mesia, nu s-a smintit, desi venea de la cel mai mare ascet, Sf. Ioan Botezatorul, iar el urma nevointelor grele ale acestuia. Mantuitorul traia obisnuit, in aparenta, intr-o casa de om, “mancand si band“, de aceea unii se sminteau si Il numeau “om mancacios si bautor de vin”, fata de Ioan Botezatorul care traia in pustie si se nevoia in mod exceptional. Andrei avea gand curat, nu avea preconceptii, a trecut peste toate parerile celorlalti, nu s-a indoit de cuvantul “duhovnicului” lui, care i-a spus ca “El este”. L-a ascultat desavarsit, a avut incredere si L-a urmat.
Daca nu putem posti, sa ne rugam Sfantului Andrei, care era, cu siguranta, un mare postitor. La fel, Lui sa ne rugam daca nu avem indrazneala catre Hristos, sau daca ne smintim cu usurinta. Si atunci cand trebuie sa-i chemam la credinta pe cei apropiati noua, fiindca cel mai greu este sa-i aduci la Hristos pe cei din casa ta, mai ales cei de aproape ai tai nu te vor asculta: “Vrajmasii omului sunt casnicii lui”. Pentru ca el s-a dus la Petru, fratele sau, si i-a spus: “L-am gasit pe Mesia…”, iar dupa acea el a continuat sa-i cheme pe toti spre Hristos, aceasta a ramas obisnuinta lui.
Bucuria neincetata a descoperirii lui Hristos, de a-L cunoaste si bucuria de a aduce pe altii la Hristos, nu obosea, nu se plicitisea, cauta sa aduca aceasta bucurie a prezentei lui Dumnezeu si altora, nu se multumea ca numai el sa se impartaseasca de aceasta. Voia pe toti sa-i cheme sa se bucure de Dumnezeu.
Sf. Apostol Andrei este si ocrotitorul Constantinopolului. Multa vreme Constantinopolul a fost o cetate crestina, iar primul apostol care a trecut pe acolo a fost Sf. Andrei si primul episcop randuit acolo a fost randuit de el. Din nefericire, de vreo 500 de ani, Constantinopolul nu mai este o cetate crestina, cu toate ca Sf. Apostol Andrei a fost si este ocrotitorul acestei cetati.
Ne uitam in istoria Constantinopolului si vedem multe chipuri de sfinti, de oameni care efectiv au sfidat legile acestea pamantesti, situandu-se inca din timpul vietii lor in aceasta pregustare a Imparatiei lui Dumnezeu si, astfel, ne-am fi asteptat ca aceasta cetate care beneficiaza de atatea mijlociri, sa ramana totusi o cetate crestina. Bisericile s-au transformat insa in muzee, moschee, ruine.
Inchipuiti-va o biserica pe jumatate, cam asa arata vestita biserica a Sfantului Ioan Evanghelistul, si in mijloc o piatra de mormant la care de doua ori pe an Patriarhul ecumenic merge si face Liturghie.
Dar stiti cum o face? Plângând. Impreuna cu vreo 50 de credinciosi care se ascund dupa coloane pentru ca nu este permis in cetatea Efesului sa se traga clopotul, sau sa se bata toaca, totul se face pe fuga pentru ca cetatea lui Ioan nu mai este o cetate crestina.
Mergeti in Cezareea Capadociei, acolo unde a activat slavitul intre sfinti, Vasile cel Mare, si veti gasi exact aceeasi situatie. Nu este nimeni care sa faca o Liturghie in cetatea celui care ne-a lasat Liturghia.
Anul acesta s-au implinit peste 2000 de ani de cand s-a nascut Sf Apostol Pavel, si in cetatea lui, in Tars, isi puneau problema sa faca macar un monument dar pe care sa nu se afle crucea. Un monument care sa marcheze ca un om deosebit, pe numele lui Pavel, a plecat de acolo ca sa crestineze lumea.
Ma intreb daca la portile Romaniei ar bate la un moment dat un cuceritor, și bate, și este un cuceritor perfid, globalizarea, care ne-a luat pământurile, pădurile, bogățiile, familiile, și ne va lua identitatea când vom parasi biserica și ne vom pierde sufletele, mă întreb oare Dumnezeu, cu rugaciunile atâtor sfinti care se afla aici printre noi, oare Dumnezeu si-ar gasi placerea in vre-o cinci – sase oameni, cu adevarat credinciosi?
De curând am vazut că mai sunt câteva milioane de suflete, de candele aprinse pentru Dumnezeu și Biserica Lui, pe care mila și îndurarea lui îi va întari în fața ispitelor și persecuțiilor.
Ne bucuram ca Sf. Andrei este ocrotitorul nostru, al romanilor, insa ce inseamna aceasta protectie a Sfantului Apostol Andrei pentru noi? Pentru Constantinopol se pare ca n-a insemnat mare lucru pentru ca oamenii s-au aratat la un moment dat nevrednici de toata aceasta protectie. N-au fost suficiente rugaciunile atator sfinti in cetatea ocrotita de Sf. Apostol Andrei. Dumnezeu si-a intors fata chiar si de la prietenii sai in fata acelei teribile realitati care este pacatul.
Sf. Apostol Andrei ocroteste crestinii romani, oameni cuminti si credinciosi si se intristeaza pentru cei care nu implinesc voia lui Dumnezeu, dar mai mult de atat nu poate face – si nu pentru ca nu vrea, ci pentru ca noi nu-i dam voie sa faca.
Oare incotro se indreapta tara aceasta ocrotita de Sf. Apostol Andrei? Mergem la vot si nici macar o cruce nu ne facem inainte de a vota viitorul copiilor nostril, mai mult sfatuiți de diavol la referendumul pentru familie nici n-am fost. In tara ocrotita de Sf. Apostol Andrei se fac milioane de avorturi cu binecuvantare statala, se încercă să se întemeieze familii homosexuale, ne apropiem de Sodoma și Gomora, se fac crime, se fac nelegiuiri si alte lucruri de care Sf. Apostol nu este bucuros.
Dumnezeu este hulit in presa, la televizor, la radio, in mijloacele de comunicare. Dumnezeu este interzis in scoli, in spatial public, in institutiile statului. Dumnezeu este botjocorit, scuipat, umilit, acuzat, biciuit si rastignit in acesta tara care se vrea creștină și aparată de Maica Domnului și Sfântul Andrei, zi de zi si ceas de ceas. Distrugând biserica distrugem și neamul. Nu stiu daca se poate duce Sf. Andrei cu noi inaintea lui Dumnezeu si daca este mandru de noi, dar spune “Iata! Iata rodul ostenelilor mele! Iata rodul calatoriilor mele!” , Catedrala Mântuirii neamului și o mâna de crestini ortodocși, macar pentru cei puțini care cred cu adevarat in Dumnezeu nu nimici tara.
In timpul apostoliei sale Sfantul Andrei a strabatut 3000 km pe jos, iar rodul calatoriei sale suntem noi, cresitini si români si daca macar o mana de credinciosi, de oameni curati mai se gasesc inca in tara aceasta vor mai exista, Dumnezeu nu va nimici Romania.
Și iată, Sf. Andrei a predicat Cuvantul, pentru ca mulți dintre noi astazi sa intoarcem spatele Cuvantului, sa intoarcem spatele lui Dumnezeu. Am facut cativa pasi spre credinta. Sa spunem ca acei pasi ne-au fost numarati si ca au fost in zadar, dar au fost pasi care nu au contat, care nu ne-au sensibilizat, care nu ne-au spus noua nimic.
Sf. Apostol Andrei s-ar putea sa fie trist astazi, si asta pentru ca noi l-am intristat. Ar trebui sa ne traim credinta si chemarea nostra de popor crestin cu mai multa seriozitate si responsabilitate.
Andrei inseamna “barbatosul”, “curajosul”, cel caruia nu-i este rusine sa spuna ce este in conformitate cu Adevarul, iar Adevarul este Hristos. Cel caruia nu-i este rusine de acest Hristos. Cel care Il iubeste pe acest Hristos si poate sa dea oricand marturie prin viata si prin cuvantul sau despre acest Hristos.
Asta vrea sa ne spuna Sf. Apostol Andrei.
Un pic mai multa seriozitate, chiar daca nu ne asculta nimeni si toata lumea ne ia in ras, chiar daca toata lumea ne ia peste picior. Sa stiti ca ultimul cuvant in istoria acestei umanitati nu-l va avea rautatea si nelegiuirea, ci Dumnezeu, care va spune cuvant de mantuire asa cum l-a vestit prin apostolii Sai. Chiar daca in jurul nostru lumea se prabuseste, noi nu avem dreptul sa ne prabusim. Chiar daca lumea din jurul nostru se pravaleste in iad, este treaba ei, noi nu avem dreptul sa ne pravalim cu ea in iad. Si daca nu putem sa facem ce-a facut Sf. Apostol Andrei pentru noi, macar sa-l rugam sa ne dea un pic de seriozitate in felul cum ne traim credinta si putina bucurie in toata aceasta traire, sa ne dea putina responsabilitate si un pic mai mult curaj.
Sfantul Andrei a devenit “Apostolul lupilor” spre usuratatea noastra. Chiar si in gandirea lor omeneasca, sfintii apostoli (inainte de primirea Duhului Sfant) se arata a fi, de multe ori, mult mai presus decat noi. Chiar cand nu intelegeau adevarul duhovnicesc – si nu aveau cum -, cu toate acestea, in hotarele gandirii si priceperii lor omenesti, ei cautau cele inalte, nu se multumeau cu putin, ci cautau cele de Sus, priveau catre lucruri mai presus de poftele, placerile si orgoliile care ii macinau pe cei mai multi din vremea lor, asteptau Imparatia cerurilor, luptau sa-si faca datoria fata de Dumnezeu si fata de neamul lor. De aceea s-au si aflat la locul potrivit la vremea potrivita, acolo pe unde a trecut Hristos sa-i cheme –Sf. Andrei se afla langa Ioan Botezatorul.
Incercand sa ajunga la cele inalte la masurile date lor, omenesti, au ajuns sa fie ridicati la cele inalte duhovnicesti. Si aceasta trebuie sa fie o lectie pentru noi. Fiindca de multe ori ne gandim ca “suntem oameni”, si avem tot felul de nevoi si neputinte omenesti, lasandu-ne coplesiti de ele. Dar acesti oameni care cunoscusera Duhul Sfant, aveau o gramada de griji, nu aveau confortul nostru si luxul de acum, de care suntem dependenti (nu aveau masini de spalat, apa la chiuveta, ei mergeau distante mari numai ca sa aduca apa; dupa ce pescuiau noaptea intreaga, dimineata munceau inca sa-si spele mrejele), dar cea mai mare comoara a lor era ascultarea cuvantului lui Dumnezeu. Chiar si in cele omenesti, ei cautau spre cele bune si inalte, priveau mai sus. Si-au pregatit prin aceasta sufletul pentru primirea Duhului Sfant. Trebuie sa ne dam seama ca acest har a venit pe un pamant roditor, pe un pamant pregatit, muncit inainte. Rasplata cea mai inalta primita:au devenit prietenii lui Dumnezeu intrupat.
Cand ne gandim la lucrarea sfintilor apostoli, de obicei nu intelegem bine lucrurile. Mai ales aici, in Romania, unde suntem de atata vreme crestinati, am ajuns sa ne obisnuim cu Biserica, cu lucrarea lui Dumnezeu, chiar si cu minunile lui Dumnezeu – ceea ce e foarte rau. Nu ne dam seama cat de mari sunt si nu ne bucuram de ele cu adevarat. Cum ajung sa pretuiasca Ortodoxia cei care traiesc intr-o tara straina, cu simtire straina, in care se duce lipsa Bisericii. Dupa ce facem experienta acestei lipse, atunci cand intram intr-o biserica si stam la slujba, ne cutremuram si intelegem ce minune este ca se savarseste fie si o singura slujba, ca pe sfanta masa se prefac darurile, ca poti sa iei aghiazma, ca acolo e un preot… noi uitam si luam aceste lucruri cu prea mare usurinta, le privim ca fiind cu totul firesti. De prea multe ori intram in Biserica ca si cum ar fi casa noastra, iar nu casa lui Dumnezeu. De prea multe primim harul lui Dumnezeu ca si cum ni s-ar cuveni sa-l primim, iar nu ca pe o minune a milostivirii lui Dumnezeu.
Ganditi-va ca atunci cand sfintii apostoli au pornit la propovaduire nu aveau nicaieri in lume nicio biserica, toti oamenii se inchinau la anumiti draci, idoli – “zeii”, le aduceau jertfe, faceau nelegiuiri peste nelegiuiri, erau straini de Dumnezeu. Si printre acesti oameni au vestit Evanghelia sfintii apostoli – ganditi-va cat de greu le putea fi. Chiar daca erau luati in ras, nu deznadajduiau, mergeau mai departe, bucurandu-se daca gaseau macar unul care sa-i asculte. Ganditi-va cat de greu ne este sa ne marturisim credinta aici, in Romania, printre colegii nostri mai putin credinciosi de la serviciu sau de la scoala. Cata osteneala, cata jertfa, cata smerenie trebuia ca apostolii sa poata sa intemeieze o biserica intr-un loc strain.Dar nu ar fi avut de unde sa le aiba, daca nu ar fi luptat ca si in cele obisnuite, cele mici ale lor sa fie tot cu gandul catre inalte. Este o gandire pe care si noi trebuie sa o castigam. Sa ne dam seama ca, dincolo de imaginea noastra romantica pe care o avem despre stramosii nostri, daci si romani, ei erau, de fapt, pagani convinsi!
Si in secolul al V-lea, pe aceste meleaguri inca mai erau daci pagani. Nici vorba sa fi primit Evanghelia cu usurinta! Multi dintre ei ii prigoneau pe crestini pe fata, si in primul rand pe cei care proveneau din neamul lor si lepadasera paganismul. Despre traci se spunea ca “au inima mai rece decat gheata si mai taioasa decat sabia” – erau niste razboinici infioratori, de temut, mai ales cei de la Nord de Dunare erau salbatici,erau de o rautate infricosatoare, atat de crânceni incat aveau ca simbol lupul – care sfasie si prada, care ucide de placere, care nu pleaca pana nu ucide toata turma.
Andrei continuat neobositul său periplu în Tracia, Macedonia şi Tesalia, ajungând până în Peloponez, la Patras. Aici sfântul Apostol a convertit la creştinism pe soţia proconsulului roman, Maximila, pe care a vindecat-o de o boală socotită incurabilă. El a răspândit binefacerile şi asupra celorlalţi locuitori, astfel încât, în scurt timp, s-a constituit o comunitate a ucenicilor lui Hristos.În perioada absenţei din oraş a proconsulului Egeatus, sfântul Andrei l-a botezat şi pe fratele acestuia, Stratocles, însă la întoarcere Egeatus s-a mâniat foarte, văzând cum credinţa creştină a pătruns în propria-i casă. A poruncit ca Andrei să fie închis, dar slăvitul Apostol al lui Hristos, în închisoare fiind, şi-a continuat propovăduirea şi a hirotonit episcop pe Stratocles. După câteva zile, sentinţa s-a pronunţat fără judecată, iar sfântul Andrei a fost răstignit, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X. A primit cu bucurie moartea martirică, oprind pe prietenii săi care voiau să-l elibereze, binecuvântând pe credincioşi. Biserica primară a stabilit, încă de pe la sfârşitul secolului al II-lea, ca dată de prăznuire a pătimirii sale ziua de 30 noiembrie. Nu se cunoaşte anul martiriului său; unii istoricii îl fixează în timpul persecuţiei lui Nero, pe la anii 64-67, iar alţii mai târziu, la sfârşitul veacului apostolic, în vremea persecuţiei poruncite de împăratul Domiţian. Proconsulul roman din Patras a murit la puţină vreme după aceea de o moarte năpraznică, drept pedeapsă pentru nedreptatea săvârşită.
Noul episcop, Stratocles, după ce şi-a împărţit averea săracilor, a construit episcopia sa pe locul martiriului sfântului Apostol.
După mulţi ani, la 3 martie 357, cinstitele moaşte ale sfântului au fost mutate de la Patras la Constantinopol de către Sfântul Artemie, din porunca împăratului Constanţiu, fiul Sfântului Constantin cel Mare. Moaştele Sfântului Andrei au fost aşezate atunci, împreună cu moaştele Sfinţilor Luca şi Tadeu, în noua biserică a Sfinţilor Apostoli. Sfântul Ambrozie, episcop de Milano (c. 339-397), scria că părticele din moaştele Sfântului Andrei au fost oferite bisericilor din Milano, Nola şi Brescia. Cinci sute de ani după aceea, a fost adus la Patras capul Sfântului Andrei, trimis de împăratul Vasile I Macedoneanul (867-886). După Cruciada a IV-a, din 1204, când Constantinopolul a fost ocupat de cavalerii apuseni, cardinalul Petru din Capua a dispus ca moaştele Sfântului Andrei să fie duse în Italia şi aşezate în catedrala din Amalfi. În faţa pericolului otoman, după căderea Constantinopolului, odorul de mare preţ care se găsea la Patras a fost oferit spre păstrare papei Pius al II-lea, în anul 1460, de către despotul Moreei, Toma Paleologul. Capul sfântului a revenit în cele din urmă la Patras, la 26 septembrie 1964, ca semn al reconcilierii şi frăţietăţii creştine, izvor de bucurie şi mângâiere pentru credincioşii ortodocşi.
Aceasta este viaţa şi pătimirea, pe scurt, a Sfântului Apostol Andrei. El a urmat în toate lui Hristos, Mântuitorul lumii. A vestit Evanghelia în multe ţări, a dărâmat capiştile idoleşti, a botezat nenumăraţi creştini, a întemeiat biserici, a hirotonit diaconi, preoţi şi episcopi şi a adus la credinţa în Hristos mai multe ţări, printre care şi ţara noastră.
Aici a propovaduit Sfantul Apostol Andrei, a crestinat pe daci, a reusit sa intemeieze biserici in inima Daciei. De aceea a fost supranumit “Apostolul lupilor”. Din acestia ne tragem noi. Si noi ar trebui sa pastram puterea aceasta fireasca a stramosilor nostri pentru a o pune in slujba lui Dumnezeu, fara a ne lasa momiti de moliciunea si de placerile veacului acestuia. Atunci cand un neam se lasa cucerit de placeri, dupa o vreme se prabuseste. Sa ne dam seama ca si in lucrurile noastre pamantesti trebuie sa ne purtam tot ca niste slujitori ai lui Hristos, sa cautam cele de sus si sa nu ne lasam subjugati de maruntisuri, sa nu devenim niste oameni ai lucrurilor marunte si neinsemnate, ci in tot ceea ce facem si in tot ceea suntem, inima noastra sa fie la Dumnezeu. Asa facem cinste lucrarii pline de jertfa a apostolilor, si, in special, a Sf. Ap. Andrei facute poentru noi. Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa ducem la capat lucrul cel bun inceput de stramosii nostrii dat noua prin Sfantul Apostol Andrei, cel dintai chemat. Amin (postat pe fb de ioan monahul)