1 septembrie. Începutul noului an bisericesc
Iubiți credincioși, duminica acesta, de la Sfârșitul anului Bisericesc, la Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril la Dascalu, după Sfânta Liturghie, am mulțumit parintelui Cristian pentru grija și strădania din acest an de a ne ajuta să ne îngrijim sufletele, darurile cele mai de preț ale crestinilor, și împreună enoriași din Dascalu și București, frați crestini ai bisericii l-am rugat să primească un buchet de trandafiri albi și strălucitori care simbolzau sufletele noastre pe care să le primească în mâinile sale și să ne ajute, prin darul Sfântului Duh, să le pastrăm curate și în anul urmator, pentru că iubiți credincioși Dumnezeu nu alege după înfațisare, așa cum o facem noi oamenii, ci după inimă și după faptele creinței. A fost o toamnă, o iarnă, o primavara, o vară și iată ca vine iar septembrie când se vad roadele lucrarii duhovnicești ale parintelui nostru și ale stradaniilor noastre, de a fii vrednicii fii duhovnicești placuți lui Hristos.
Anul trecut am început prima luna, ca pelerini in Tara Sfântă alaturi de parintele Cristian și am fost și la Nazaret, locul copilariei, al cresterii Mantuitorului, locul în care se afla sinagoga unde a vorbit Domnului și a început lucrarea Fiului lui Dumnezeu pe pământ, noment cu care Începe noul an Bisericesc.
Tot în Israel am vizitat a fabrică de diamante și am vazut un scurt documnentar. Tone de steril sunt escavate pentru a gasi o piatră brută, un posibil diamant neșlefuit și când am vazut buchetul de trandafiri suflete și diamante curate, n-am gândit câtă munca este lucrezi la un suflet, munca și meșteșug și dragoste și har de la Dumnezeu. Diamantele brute nu sunt toate la fel ele trebuiesc studiate atent pentru a pune în valoare proprietățile lor, așa și sufletele credincioșilor sunt unicate, un pastor duhovnicesc trudeste mult, ceretează minuțios, se roagă, plânge și se bucură pentru fiecare dintre noi, traiește pentru fiecare din noi, veghează, ocrotește, povațuiește și mânghâie.
Așa este un parinte spiritual, un șlefuior de suflete.Dar ce bucurie mai mare este pentru Dumnezeu decât această lucrare a duhovnicului. Nimic nu este mai prețios pentru Hristos decât biserica vie cu credincioși cu suflete curate. Fiți sfinți, cautați calea sfințeniei că și Dumnezeu este sfânt, ne spune apostolul Pavel. Si întradevăr aceasta este comoara bisericii. Sfinții strălucesc, sfinții au aură, sfinții primesc aceea lumină pe care au vazu-o cei trei apostoli pe Tabor.
Un cosmonaut american care comunica cu baza, se entuziasma privnd o stea cu totul nouă, o formațiune stralucitoare înca necunoscută de astronomie. Spunea că îngloba mii și milioane de diamante stralucitoare, mii și milioane de suflete în ceruri, iar biserica noastră vorbește și ea de drumul sufletului după adormirea credincioșilor, spre ceruri, așteptând învierea și judecata.
Specialiștii în medicina, cu aparate ultra soficticate, cercetând trupurile după moarte, zic ei, după adormire zice biserica, au constatat că lipsește ceva, chestiune de microni, de miimi de microni, că după moarte trupului îi lipsește o particulă, erau contrariați și nestiind ce lipsește i-au spus particula de îndumnezeire.
Este sufletul iubiți credincioși, este suflarea de viată pe care a dat-o Dumnezeu la facere omului. Dumnezeu a creat lumea deosebit de toate celelalte forme de viată pentru care a spus și s-au facut, omul a fost facut de mâna Sa după chipul și asemanarea Sa. Iar unul din motivele pentru care le sarbatorim la 1 septembrie Începutul noului an Bisericesc este și acesta, facerea lumii.
Așa că nu întâmplator noi credincioșii l-am rugat pe parintele Cristian să ia în mâinile sale și în sufletul dumnealui grija slefuirii sufletelor noastre.
Graiurile mele ascultă-le, Doamne! Înţelege strigarea mea! Ia aminte la glasul rugăciunii mele, Împăratul meu şi Dumnezeul meu, căci către Tine, mă voi ruga, Doamne! Dimineaţa vei auzi glasul meu; dimineaţa voi sta înaintea Ta şi mă vei vedea. Că Tu eşti Dumnezeu, Care nu voieşti fărădelegea, nici nu va locui lângă Tine cel ce vicleneşte. Nu vor sta călcătorii de lege în preajma ochilor Tăi. Urât-ai pe toţi cei ce lucrează fără de lege. Pierde-vei pe toţi cei ce grăiesc minciuna; pe ucigaş şi pe viclean îl urăşte Domnul. Iar eu, întru mulţimea milei Tale, voi intra în casa Ta, închina-mă-voi spre sfânt locaşul Tău, întru frica Ta. Doamne, povăţuieşte-mă întru dreptatea Ta din pricina duşmanilor mei! Îndreptează înaintea mea calea Ta. Că nu este în gura lor adevăr, inima lor este deşartă; groapă deschisă grumazul lor, cu limbile lor viclenesc. Judecă-i pe ei, Dumnezeule; să cadă din sfaturile lor; după mulţimea nelegiuirilor lor, alungă-i pe ei, că Te-au amărât, Doamne, şi să se veselească toţi cei ce nădăjduiesc întru Tine; în veac se vor bucura şi le vei fi lor sălaş şi se vor lăuda cu Tine toţi cei ce iubesc numele Tău. Că Tu vei binecuvânta pe cel drept, Doamne, căci cu arma bunei voiri ne-ai încununat pe noi.(ps.5)
Iubiți credincioși, Începutul Anului Nou bisericesc a fost instituit de către Sfinţii Părinţi la Sinodul I de la Niceea, când s-a rânduit să se sărbătorească data de 1 septembrie ca un început al mântuirii creştinilor, în amintirea intrării lui Hristos în mijlocul adunării evreilor vestind tuturor ”anul bineplăcut Domnului”. Data de 1 septembrie, ca început al anului bisericesc, a fost împrumutată de la evrei, care începeau atunci anul civil, numit şi Indictionul, aşa cum apare menţionat şi în Sinaxarul din Minei, în ziua de 1 septembrie. Cultul creştin, având un caracter mixt, iudeo-creştin, şi-a însuşit în rânduiala sa cadrele exterioare ale Legii Vechi, despre care Însuşi Mântuitorul Hristos zicea: „N-am venit să stric, ci să împlinesc“ (Matei 5, 17), adică să desăvârşească Legea dată prin Moise poporului ales. După cum aflăm din textul Sinaxarului din Minei, Indictionul era cunoscut şi la romani, care începeau noul an de la această dată (Mineiul pe Septembrie).
Din veșnicia plinătății Sale, Dumnezeu Se revarsă în timp, în creația Sa, ca și pe ea, prin Biserica zidită ca o recapitulare a creației, să o umple de viața Sa veșnică. Zilele (etapele, veacurile – cum le numește Sfântul Maxim Mărturisitorul) creației și toate cele cuprinse în ele au ca și izvor, dar și ca țintă, pe Hristos – Logosul divin. El este Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul cel nesfârșit al creației și al timpului. Iar descoperirea lui Iisus Hristos ca și Creator și Mântuitor al lumii pune și începutul anului bisericesc, al timpului liturgic.
Mantuieste-ma, Doamne, ca a lipsit cel cuvios, ca s-a imputinat adevarul de la fiii oamenilor. Desertaciuni a grait fiecare catre aproapele sau, buze viclene in inima si in inima rele au grait. Pierde-va Domnul toate buzele cele viclene si limba cea plina de mandrie. Pe cei ce au zis: “Cu limba noastra ne vom mari, caci buzele noastre la noi sunt; cine ne este Domn?” Pentru necazul saracilor si suspinul nenorocitilor, acum Ma voi scula, zice Domnul; le voi aduce lor mantuirea si le voi vorbi pe fata. Cuvintele Domnului, cuvinte curate, argint lamurit in foc, curatat de pamant, curatat de sapte ori. Tu, Doamne, ne vei pazi si ne vei feri de neamul acesta in veac. Caci, atunci cand se ridica sus oamenii de nimic, nelegiuitii misuna pretutindeni.(ps. 11)
Timpul apare într-o formulă pe care o rostim aproape obsesiv în cultul liturgic al Bisericii noastre: „Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”. Prin aceste puţine cuvinte mărturisim că în Biserică şi în Liturghie timpul fizic încetează, se înveşniceşte şi se sfinţeşte.
Domnul este luminarea mea si mantuirea mea; de cine ma voi teme? Domnul este aparatorul vietii mele; de cine ma voi infricosa? Cand se vor apropia de mine cei ce imi fac rau, ca sa manance trupul meu; Cei ce ma necajesc si vrajmasii mei, aceia au slabit si au cazut. De s-ar randui impotriva mea ostire, nu se va infricosa inima mea; De s-ar ridica impotriva mea razboi, eu in El nadajduiesc. Una am cerut de la Domnul, pe aceasta o voi cauta: sa locuiesc in casa Domnului in toate zilele vietii mele, Ca sa vad frumusetea Domnului si sa cercetez locasul Lui. Ca Domnul m-a ascuns in cortul Lui in ziua necazurilor mele; m-a acoperit in locul cel ascuns al cortului Lui; Pe piatra m-a inaltat. Si acum iata, a inaltat capul meu peste vrajmasii mei. Inconjurat-am si am jertfit in cortul Lui jertfa de lauda. Il voi lauda si voi canta Domnului. Auzi, Doamne, glasul meu cu care am strigat; miluieste-ma si ma asculta. Tie a zis inima mea: Pe Domnul voi cauta. Te-a cautat fata mea; fata Ta, Doamne, voi cauta. Sa nu-ti intorci fata Ta de la mine si sa nu Te abati intru manie de la robul Tau; Ajutorul meu fii, sa nu ma lepezi pe mine si sa nu ma lasi, Dumnezeule, Mantuitorul meu. Ca tatal meu si mama mea m-au parasit, dar Domnul m-a luat. Lege pune-mi mie, Doamne, in calea Ta si ma indrepteaza pe cararea dreapta, din pricina vrajmasilor mei. Nu ma da pe mine pe mana celor ce ma necajesc, ca s-au ridicat impotriva mea martori nedrepti si nedreptatea a mintit siesi. Cred ca voi vedea bunatatile Domnului, in pamantul celor vii. Asteapta pe Domnul, imbarbateaza-te si sa se intareasca inima ta si asteapta pe Domnul.(ps.26)
În Biserică şi în Liturghie timpul are o valoare mistagogică, tainică şi eshatologică – el tinzând a deveni un „prezent continuu” al Împărăţiei lui Dumnezeu, iar viața noastră prin credința în înviere tinde spre acest permanent present. Spunea un teolog al zilelor noastre că viaţa noastră se desfăşoară între un Paşti şi altul, între o Duminică şi altă Duminică, între o Liturghie şi următoarea Liturghie. Toată viaţa liturgică a Bisericii se desfăşoară acum, dar şi pururea şi în vecii vecilor…, totul devine astăzi în timpul liturgic.
Aşa înţelegem cum, ascultând şi trăind cuvintele Sfintei Evanghelii, devenim contemporani cu Însuşi Mântuitorul Hristos, cu Sfinţii Apostoli şi cu Maica Domnului. Chiar şi evenimentele care au avut loc în trecut – „în vremea aceea” – prin cultul liturgic, sunt aduse într-un prezent real şi întru-un veşnic astăzi.
Spre Tine, Doamne, am nadajduit, sa nu fiu rusinat in veac. Intru indreptarea Ta izbaveste-ma si ma scoate. Pleaca spre mine urechea Ta, grabeste de ma scoate. Fii mie Dumnezeu aparator si casa de scapare ca sa ma mantuiesti.Ca puterea mea si scaparea mea esti Tu si pentru numele Tau ma vei povatui si ma vei hrani. Scoate-ma-vei din cursa aceasta pe care mi-au ascuns-o mie, ca Tu esti aparatorul meu. In mainile Tale imi voi da duhul meu; izbavitu-m-ai, Doamne, Dumnezeul adevarului. Urat-ai pe cei ce pazesc desertaciuni in zadar, iar eu spre Domnul am nadajduit. Bucura-ma-voi si ma voi veseli de mila Ta, ca ai cautat spre smerenia mea, mantuit-ai din nevoi sufletul meu. Si nu m-ai lasat in mainile vrajmasului; pus-ai in loc desfatat picioarele mele. Miluieste-ma, Doamne, ca ma necajesc; tulburatu-s-a de manie ochiul meu, sufletul meu si inima mea. Ca s-a stins intru durere viata mea si anii mei in suspinuri; slabit-a intru saracie taria mea si oasele mele s-au tulburat. La toti vrajmasii mei m-am facut de ocara si vecinilor mei foarte, si frica cunoscutilor mei. Cei ce ma vedeau afara fugeau de mine. Uitat am fost ca un mort din inima lor, ajuns-am ca un vas stricat. Ca am auzit ocara multora din cei ce locuiesc imprejur, cand se adunau ei impreuna impotriva mea; ca sa ia sufletul meu s-au sfatuit. Iar eu catre Tine am nadajduit, Doamne, zis-am: “Tu esti Dumnezeul meu!” In mainile Tale, soarta mea, izbaveste-ma din mana vrajmasilor mei si de cei ce ma prigonesc. Arata fata Ta peste robul Tau, mantuieste-ma cu mila Ta! Doamne, sa nu fiu rusinat, ca Te-am chemat pe Tine; sa se rusineze necredinciosii si sa se coboare in iad. Mute sa fie buzele cele viclene, care graiesc impotriva dreptului faradelege, cu mandrie si cu defaimare. Cat este de mare multimea bunatatii Tale, Doamne, pe care ai gatit-o celor ce se tem de Tine, pe care ai facut-o celor ce nadajduiesc in Tine, inaintea fiilor oamenilor! Ascunde-i-vei pe dansii cu acoperamantul fetei Tale de tulburarea oamenilor. Acoperi-i-vei pe ei in cortul Tau de impotrivirea limbilor. Binecuvantat este Domnul, ca minunata a fost mila Sa, in cetate intarita. Iar eu am zis intru uimirea mea: Lepadat sunt de la fata ochilor Tai. Pentru aceasta ai auzit glasul rugaciunii mele cand am strigat catre Tine. Iubiti pe Domnul toti cuviosii Lui ca adevarul cauta Domnul si rasplateste celor ce se mandresc, cu prisosinta. Imbarbatati-va si sa se intareasca inima voastra, toti cei ce nadajduiti in Domnul.(ps.30)
Timpul Bisericii nu este altul decât cel care se scurge prin ceasurile noastre.Timpul Bisericii este acelaşi, numai că toate clipele petrecute la Biserică şi la dumnezeiasca Liturghie au o altă valoare şi o altă semnificaţie. Nu este o pretenţie absurdă a Bisericii de a fi altfel decât lumea, pentru că lumea pană la final îşi revendică rădăcinile firave şi neputincioase în Biserică – trupul tainic al lui Hristos Dumnezeu.
Explicaţia ar avea şi argumente istorice. Cu mult timp înainte ca astronomul italian Luigi Lilio să pună bazele unui calendar modern, cu secole înaintea germanului Peter Henlein, care a construit primul ceas în adevăratul sens al cuvântului, Biserica a avut, prin cultul liturgic, ceasornicul propriu. Credeţi că din fantezie Ceaslovul are în componenţa sa Ceasul I, Ceasul III, Ceasul VI şi Ceasul IX? Nu din lipsă de ocupaţie, ci pentru că aşa îşi calculau primii creştini timpul – după orele de rugăciune!
Toate sărbătorile din calendarul nostru gravitează în jurul acestei zilei, 1 septembrie Începutul anului Bisericesc. Astfel, anul bisericesc se încheie în luna august, când avem sărbătorile Adormirii Maicii Domnului la 15 august şi Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, la 29 august.
Tot la 1 septembrie, inima creştinismului răsăritean pentru mai bine de o mie de ani – Imperiul Bizantin – îşi începea noul an. Acesta este și sensul cuvântului de la începutul sinaxarului – indict[i]on. Prima zi a calendarul constantinopolitanilor se numea indict[i]on, adică prăznuirea momentului în care Dumnezeu a început crearea lumii.
Biserica, deşi se foloseşte de calendarul astronomic civil, a ales ca anul liturgic eclesial să nu înceapă la 1 ianuarie, ci la 1 septembrie, pentru că, după tradiţia moştenită din Legea Veche, în aceasta zi (care era şi începutul anului civil la evrei) s-a început creaţia lumii şi tot în aceasta zi şi-a început Mântuitorul Hristos activitatea Sa publică, în această zi, Mântuitorul Iisus Hristos intrând în sinagogă a citint cuvintele prorocului Isaia, care profeţeau despre Persoana Sa dumnezeiască: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns ca să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi. Şi să vestesc anul plăcut Domnului“ (Isaia 61, 1-2 şi Luca 4, 18-19).
Imnografia zilei din Minei se referă, pe lângă prăznuirea sfinţilor zilei, şi la momentul noului început de an: „Sosit-a intrarea anului, care ne cheamă să cinstim pe cei ce o luminează pe ea“, şi cere de la Domnul nostru Iisus Hristos:“Doamne, binecuvântează lucrurile mâinilor Tale şi ne învredniceşte pe noi, cu folos a trece crugul anului“
În acelaşi sens rugăciunea liturgică de mijlocire din minei adaugă: „Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce întru înţelepciune toate le-ai zidit şi din nefiinţă întru fiinţă le-ai adus, binecuvântează cununa anului şi cetatea noastră păzeşte-o nevătămată. Şi pe credincioşii noştri cârmuitori cu puterea Ta îi veseleşte, biruinţă dându-le asupra potrivnicilor. Pentru Născătoarea de Dumnezeu, dăruieşte lumii mare milă“… „Tu, Împărate, Cel ce eşti pururea şi petreci în vecii cei fără de sfârşit, primeşte rugăciunea păcătoşilor care cerem mântuire. Şi dă, Iubitorule de oameni, pământului tău bună rodire, bine întocmite văzduhuri dăruind; binecredincioşilor creştini ajută-le asupra celor fără de lege… Ci dăruieşte-ne biruinţă, Hristoase Dumnezeule…“ Iar în Troparul Indictionului, auzim din minei doxologindu-se astfel: „A toată făptura Ziditorule, Cel ce timpurile şi anii ai pus întru puterea Ta, binecuvântează cununa anului bunătăţii Tale, Doamne, păzind în pace poporul şi ţara aceasta, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu şi ne mântuieşte pe noi“
Primele sărbători din cursul anului liturgic sunt două praznice împărăteşti: Naşterea Maicii Domnului, la 8 septembrie, şi Înălţarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie. Prăznuirea acestor două sărbători la începutul anului bisericesc nu este deloc întâmplătoare, întrucât Maica Domnului a fost pricinuitoarea mântuirii noastre, născându-L pe Mântuitorul Hristos, iar Sfânta Cruce este semnul biruinţei noastre asupra morţii celei veşnice, prin Patima Domnului îndurată pe ea, pentru mântuirea noastră.
Cele două praznice, aşezate la începutul anului bisericesc, arată tocmai începutul şi finalitatea lucrării de mântuire a omului şi a lumii, pe care a realizat-o Mântuitorul Iisus Hristos, fiind punctele de sprijin pentru începutul bun al anului bisericesc, de la 1 septembrie.
Dincolo de toate semnificaţiile teologice şi istorice enumerate, 1 septembrie devine un nou moment special de rugăciune. Nu avem timp de biserică de multe ori, dar în fuga metroului ne putem aminti că, dincolo de duşmanul timp, există un timp care ne sfințește. O clipă de rugăciune sinceră şi curată cântăreşte, poate, cât un an întreg de zbucium lumesc. Asta ne învaţă şi rugăciunea Bisericii, dedicată zilei de 1 septembrie:
Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Izvorul vieții și al nemuririi, Făcătorul a toată făptura văzută și nevăzută, Care ai pus vremile și anii întru a Ta stăpânire și îndreptezi toate cu iconomia Ta cea cerească și întru tot bună, mulțumim Ție pentru îndurările minunate pe care le-ai făcut asupra noastră în toată vremea trecută a vieții noastre și Te rugăm, întru tot Îndurate Doamne: binecuvintează cununa anului ce a sosit cu bunătatea Ta și păzește pe binecredincioșii creștini români de pretutindeni, pe păstorii și învățătorii noștri; înmulțește zilele vieții noastre întru sănătate deplină sufletească și trupească și ne dăruiește sporire în toate faptele cele bune. Dăruiește de sus bunătățile Tale întregului Tău popor: sănătate și mântuire și întru toate bună sporire. Sfântă Biserica Ta, țara noastră cu toate orașele și satele, izbăvește-le de toată reaua întâmplare, dăruindu-ne tuturor pace fără de tulburare. Răzvrătirile eresurilor strică-le cu puterea Ta, iar pe noi întărește-ne, Doamne, întru iubirea Cea către Tine și întreolaltă, ca să ne învrednicim cu inimă curată totdeauna a aduce mulțumire Ție, Părintelui Celui fără de început și Unuia Născut Fiului Tău și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, Dumnezeului Celui slăvit întru o ființă, și a cânta preasfântului Tău nume: Slavă Ție, Dumnezeului și Binefăcătorului nostru, în vecii vecilor! Amin.
Dumnezeu să ne lumineze și să ne ocrotească pe toți pe calea mântuirii întru câți ani ne sunt de folos! (postat pe fb de ioan monahul)
.