A treia aflare a capului Sf. Prorooc și Înainte mergator Ioan Botezătorul

25.05.2019 07:27

Ca pe o dumnezeiască vistierie ascunsă în pământ, Hristos a descoperit capul tău nouă, Proorocule şi Înaintemergătorule; deci toţi adunându-ne întru aflarea lui, cu cântări de Dumnezeu grăitoare pe Mântuitorul lăudăm, Cel Ce ne mântuieşte pe noi din stricăciune cu rugăciunile tale.(tropar la cea de a 3-a aflare a capului Sf. Ioan Botezatorul, Înainte mergatorul Domnului)

Stâlpul cel luminos şi dumnezeiesc, care s-a arătat în lume, sfeşnicul cel mergător înaintea Soarelui, arătând în toate marginile lumii luminatul şi cinstitul său cap, sfinţeşte pe cei ce cu credinţă se închină lui, şi strigă: înţelepte Botezătorule al lui Hristos, miluieşte-ne pe noi pe toţi.(codac la praznic))

Ioan Botezatorul ne este indeobste cunoscut pentru marea sfintenie a vietii sale, cât de aspra i-a fost viata in pustie si de cât de intransigenta asceza. Stim ca drept imbracaminte avea o haina din par de camila si ca imprejurul mijlocului purta o cingatoare de curea. De hranit se hranea numai cu lacuste si miere salbatica. Acestea ne sunt cunoscute, asa incat socotesc ca mai de folos ne este a evoca alte însusiri ale unui sfant caruia ravna poporului lui Dumnezeu nu a sovait sa-i atribuie aripi de inger, iar iconarii, la randul lor, n-au pregetat sa-l infatiseze astfel in multe icoane si picturi bisericesti. Însusirile la care doresc sa ma refer sunt: absoluta smerenie, capacitatea de a iubi pe un altul nu numai ca pe sine ci si mai mult decat pe sine, capacitatea de a recunoaste superioritatea altuia, capacitatea de a sterge si anula sinea proprie înlocuind-o cu a altuia.

Biserica a inchinat lui Ioan sase sarbatori: zamislirea lui, nasterea, soborul lui, taierea capului, prima si a doua aflare a capului lui si a treia aflare a capului sau.  

A treia aflare a capului Sfantului Proroc Ioan Botezatorul este sarbatorita pe 25 mai. Din Sfanta Scriptura aflam ca Irod, la un ospat prilejuit de sarbatorirea zilei sale de nastere, a poruncit taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul, la cererea Irodiadei. Amintim ca Ioan il mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era sotia fratelui sau. In ura ei de moarte, Irodiada a sfatuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase si placuse oaspetilor si indeosebi lui Irod, sa ceara de la acesta capul Botezatorului ca rasplata.

Pentru ca se temea ca Botezatorul ar putea invia daca trupul ar fi fost ingropat alaturi de cap, Irod nu a dat ucenicilor decat trupul sfantului, care a fost ingropat in Sevastia. Capul a fost ingropat de Irodiada in curtea sa, la mare adancime. Potrivit traditiei, Sfanta Ioana, femeia dregatorului lui Irod, este cea care a luat capul Sfantului Ioan Botezatorul din curtea Irodiadei si l-a ingropat la Ierusalim, in muntele Eleonului, intr-un vas de lut. Aceasta e socotita cea dintai aflare a sfantului cap. Dupa un timp, un proprietar bogat si slavit a crezut in Hristos, si lepadand pozitia sociala si toata desertaciunea acestei lumi, s-a facut monah luandu-si numele de Inochentie. Ca monah, el s-a salasluit chiar la locul unde se afla ingropat capul Botezatorului Ioan. Dorind sa-si zideasca o chilie, el a sapat adanc si a descoperit un vas de pamant in care se afla un cap, ce prin descoperire dumnezeiasca a aflat ca este al lui Ioan Botezatorul. El a cinstit cu evlavie acele sfinte moaste, apoi le-a ingropat la loc acolo unde le-a gasit.

Capul Sfantului Ioan Botezatorul a fost prezent aici pana in vremea Sfintilor Imparati Constantin si Elena, cand, prin doi monahi, cinstitul cap a ajuns la Emesa, in Siria, la un olar. In anul 453, episcopul Uranie al Emesei, l-a asezat in biserica din aceasta cetate. Aceasta este socotita a doua aflare a cinstitului cap al Botezatorului. In timpul luptei impotriva sfintelor icoane, capul Sfantului Ioan a fost ingropat la Comane, de unde a fost adus in Constantinopol, de catre Sfantul Ignatie (860), in vremea imparatului Mihail. Aceasta este cea de-a treia si cea din urma aflare a cinstitului cap.

In vremea aceea, peste Iudeea stăpânea Irod Agripa, fiul lui Irod ucigaşul de prunci, un rege lacom şi desfrânat. După ce trăise o vreme cu soţia sa legitimă, o alungă luând de soţie pe Irodiada, femeia fratelui său Filip săvârşind îndoită fărădelege: ucidere şi desfrânare. Marele prooroc, care nu se ruşina să nu­mească pe farisei şi saduchei pui de vipere, mustră public pe Irod: „Nu ţi se cade, îi zice, să ai pe femeia fratelui tău Filip!“ Ca să scape de mustrări, Irod îl închide pe Ioan în temniţă şi l-ar fi omorât fără amânare, dacă nu s-ar fi temut de popor, care socotea pe Ioan mare prooroc. Dar într-una din zile, Irod a găsit prilej potrivit. Prăznuindu-şi ziua naşterii, făcu mare os­păţ. In toiul petrecerii, când toţi erau ameţiţi de băutură, fiica Irodiadei vine în sala de ospăţ şi danseaza plină de erotism înaintea mesenilor şi a lui Irod, căruia îi starni poftele și îi plăcu aşa de mult, încât îi făgăduieşte să-i dea orice până la jumătate din împărăţie. Indemnată de vicleana sa mamă, dansatoarea cere capul lui Ioan: „Dă-mi acum pe tipsie capul lui Ioan”. S-a întristat Irod auzind de această cerere, dar pentru că se jurase, a trimis călăul în temniţă şi i-a adus pe tavă, ca pe o mâncare, capul lui Ioan, care şi atunci mustra pe călăul desfrânat: „Nu ţi se cade să ai pe femeia fratelui tău!” De aceea Sfântul Ioan este zugrăvit pe icoane avându-şi capul în mâini, pentru că limba lui, chiar şi după tăierea capu­lui, nu a încetat a mustra fărădelegea lui Irod.

In una din cântările sărbătorii se spune aşa: „Slăvită tăierea Mergătorului înainte a fost o rânduială dumnezeiască.” Şi care a fost această rânduiala o spune cântarea mai departe: „Ca să propovăduiască şi celor din iad venirea Mântu­itorului.” Ioan este Inainte mergatorul lui Iisus și în iad.

Toţi proorocii vestiseră venirea Mântuitorului, dar ei plecaseră din lume cu dorul neîmplinit, că nu avuseseră ferici­rea să-L vadă. Numai Sfântul Ioan a avut această mare bucurie, el vine îndată înaintea Domnului, este înainte-mergător, lucea­făr înaintea Soarelui, sfeşnic înaintea Luminii. El Îl arată oamenilor cu degetul: Iată Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatul lumii”. Şi se învredniceşte să pună mâna pe creştetul Domnului la Iordan. Dar, Dumnezeu a rânduit ca Ioan să fie înaintemergător al Dom­nului nu numai pe pământ, ci şi după moarte, iar după înviere va fi înainte mergator alătuiri de Iisus în ceruri. Cum va fi acesta?

Până la venirea Domnului, toţi sfinţii Vechiului Testament, patriarhii, proorocii, drepţii, după moarte au mers în iad. Păgânii nu ştiau de rai; ei ştiau că toţi cei ce mor merg în infern. Patriar­hul Iacov spune fiilor, când îi trimite în Egipt după merinde: „De veţi pierde şi pe Veniamin, veţi pogorî cu întristare cărunteţele mele în iad” (Facerea 42, 38). Şi Sfântul Ioan Bo­tezătorul, dacă a murit, sufletul său tot în iad a mers. Când Ioan era în temniţă, a trimis pe ucenicii săi la Domnul să-L întrebe: „Tu eşti Cel ce va să vină sau pe altul să aşteptăm?” cu aceasta a voit să-L întrebe: „Tu însuţi vei să ne scoţi din iad sau vei trimite pe altcineva?” Şi a înţeles Ioan că însuşi Dom­nul Hristos va coborî în iad să slobozească pe cei legaţi şi de aceea mergând a vestit mai înainte celor din iad că izbăvirea este aproape.

Aşa a fost Ioan Înaintemergător al Domnului Hristos şi la cei din iad; aceasta a fost rânduiala dumnezeiască şi anume ca el să moară înaintea Domnului. Dar această dumnezeiască rânduiala mai ascunde o taină. Prin ce oare s-a învrednicit Ioan să fie numit Prieten al lui Hristos şi mai mare decât toţi oamenii? Prin sfinţenia vieţii, prin curăţia şi fecioria sa.

Sfântul Ioan Evanghelistul, ucenicul pe care îl iubea Domnul, era feciorelnic; tot aşa se cădea să fie şi prietenul Domnului. Prin înfrânare, post şi curăţie, Sfântul Ioan se face asemenea îngerilor şi moare muceniceşte pentru că a mustrat lăcomia, dezmăţul şi necurăţia. Cel asemenea cu îngerii cu curăţia este ucis de un rege şi o irodiadă ucigași și desfrânați; cel ce nu cunoaşte nici gustul vinului, nici viciul, moare ucis în timpul unei petreceri cu lăcomie şi beţie.  Ce înţelegem de aici?

Aşa cum frumuseţea unui lucru apare mai luminată în faţa urâţeniei, aşa cum lumina este mai puternică alături de întuneric, tot aşa sfârşitul mucenicesc al marelui Ioan, ucis de un rege des­frânat în timpul unei petreceri, arată şi mai mult frumuseţea virtuţilor lui.

Moare proorocul cel mult înfrânat, ucis la o pe­trecere ca să ne arate şi mai puternic urâţenia lăcomiei; este ucis de nişte desfrânaţi cel preacurat, ca să ne arate şi mai mult frumuseţea fecioriei. Prin curăţie şi înfrânare Ioan se face înger în trup; beţia şi desfrânarea lui Irod a dus la fărădelege şi ucide­re. De aceea lăcomia cu beţia şi desfrânarea sunt izvorul tuturor relelor. Petrecerea cu beţie şi joc care a tăiat capul lui Ioan face acelaşi lucru întotdeauna şi în vremea noastră, lăsând după sine morţi şi răniţi ca pe un câmp de bătaie.  Oare nu vedem acest lucru şi în zilele noastre? Însă mai mare este nu­mărul morţilor şi răniţilor pe care nu-i vedem. Beţia şi desfrânarea, spunea un om de ştiinţă, mai mult decât toate celelalte păcate aprovizionează regulat casele de nebuni. Căci după aceste păcate urmează idioţenia, tâmpenia şi nebunia care se moştenesc din neam în neam, peste cei ce trăiesc în desfrânări şi beţii. Destrămare trupească şi întunecare de minte în acest veac, iar în veacul viitor întunericul şi munca veşnică.

Din prăznuirea sfârşitului mucenicesc al Sfântului Ioan Botezătorul se cade să nu uităm câteva lucruri: petrecerile cu beţii şi jocuri sunt pricină de multe şi grele păcate, căci acolo este de faţă diavolul, tatăl răutăţii, să fugim deci de ele ca de necuratul; cine prăznuieşte sărbătorile şi ziua numelui cu pe­treceri şi beţii se aseamănă cu Irod ucigaşul şi desfrânatul; ci noi, dimpotrivă, să cinstim pomenirea sfinţilor cu cumpătare şi rugăciune; cele mai frumoase podoabe ale vieţii creştine sunt înfrânarea şi curăţia, care ne fac asemenea cu îngerii. Cu aces­tea Sfântul Ioan s-a făcut mai mare decât toţi oamenii, înger pământesc. Cu ele să-l cinstim şi noi de ziua morţii lui şi cu ele să ne împodobim în toate zilele vieţii, ca să ne facem ca şi el şi noi prieteni ai Domnului şi împreună moştenitori şi stătători la ospăţul cel veşnic al împărăţiei Cerurilor.

Pe Sfântul Ioan îl socotim rugător la stânga Mântuitorului, la dreapta Sa e Maica Domnului, pentru neamul omenesc. Aşa apare în toate icoanele Deisis. Nu pe oricine laudă Iisus Hristos şi, dacă l-a lăudat Hristos pe acest prooroc mare, mai mare decât toţi proorocii Vechiului Testament, care L-au vestit pe Hristos, iar Ioan L-a şi arătat, şi a fost binecuvântat ca şi prin Botez să se atingă cu mâna de creştetul Stăpânului cu mâna sa de om, necurată totuşi, oricât de curăţită ar fi fost, într-un Botez de curăţire peste Cel Care nu avea nevoie de curăţire, dar el, Ioan, este cel care s-a curățit prin aceasta!

Aşa cum sfinţii ne roagă pe noi, aşa cum Sfânta Fecioară, de pildă, zice: “Oricine se va ruga şi mă va aminti pe mine și se va ruga pentru mine, mă voi ruga lui Dumnezeu să fiu și eu lângă el atunci când va ieşi din trup și va trece dincolo“ – smerindu-se ea şi zicând că are nevoie de rugăciunea oamenilor. Aşa cum sfinţii ne cer nouă ajutorul, dar de fapt nu au această nevoie, ci de fapt noi ne sfinţim, noi primim ajutorul, omenindu-i pe sfinţii lui Dumnezeu, prăznuindu-i. Nu noi îi înălţam pe ei, ci ei ne dau nouă lumină și strălucire astfel.

Ioan Botezătorul, punându-și mâna pe capul Mântuitorului, nu el L-a curăţit pe Mântuitorul, ci prin Mântuitorul, şi prin acea mână care L-a atins pe Hristos şi prin sufletul care s-a supus şi a ascultat de Dumnezeu s-a curăţit el, şi a devenit Ioan cel mare, despre care ştim că acum este în Împărăţia Cerurilor, nu cel mai mic, ci poate printre cei mai mari. Dumnezeu să ne ajute, să ne întărească!

Sfantul Ioan Botezatorul – “inger in trup”, este singurul dintre oameni pictat cu aripi, pentru ca a trait ca un inger. Așa cum trăiești așa vei fi și în cer. Oricat i-au tras fariseii si carturarii in dreapta si in stanga pe oameni sa nu mearga la Sf. Ioan Botezatorul, oamenii tot s-au dus, pentru ca avea un cuvant pe care nu l-au mai auzit niciodata până atunci. El si-a inceput activitatea zicand: “Pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia cerurilor”. Si apoi ii sfatuia pe fiecare ce sa faca: lucruri simple, nu complicate.

Le spunea ca cel care are doua haine sa dea celui care nu are niciuna, cel care are mai multa mancare sa dea celui care nu are si rabda de foame, la vamesi le spunea sa nu ia nimic din ceea ce nu le este randuit, sa nu ia mai mult, la soldati – sa nu asupreasca pe ceilalti, sa nu-si bata joc de cei mai slabi decat ei, pentru ca ei au puterea.

Și Sfantul a inceput sa strige dupa Irod, in public, sa-i spuna pacatul lui: “Nu-ti este ingaduit sa traiesti cu femeia fratelui tau! Traiesti o viata de desfranare!”. Si-a ramas incremenit Irod, nu a avut niciun cuvant de spus, fiindca stia ca este adevarat. Irodiada fierbea in sinea ei si-atunci si-a pus in minte: “Ceva trebuie sa fac cu omul asta, nu-l mai suport! Imi spune adevarul si eu nu suport adevarul…” … Si sa stiti, asa suntem toti! Cand cineva ne spune adevarul avem două atitudini, prima, fie fugim de acolo, sa nu mai auzim adevarul niciodata… Asa sunt oamenii care nu mai vor sa vina la biserica, nu mai vor sa-L caute pe Dumnezeu, pentru ca le spune adevarul! Si-adevarul e foarte greu de suportat; fie daca vrei sa suporti adevarul, trebuie sa faci ceva, sa schimbi viata ta! Ca Sfantul Ioan Botezatorul nu a luat pietre si sa-l omoare pe Irod, ci a zis: Nu-ti este ingaduit! Întoarce-te spre Dumnezeu, pocaieste-te de faptele tale cele rele si Dumnezeu te iartă! Dar Irod nu voia! Irodiada nici atat. Si atunci si-au pus in minte a doua varianta: sa-l faca pe el sa taca. De-a lungul istoriei, și astazi sunt multi care vor să închida gura bisericii, adevarul îi incomodează, nu vor să adudă de pacatul în care trăiesc.

Si Irodiada se tot gandea cum sa faca sa-l omoare pe Ioan, dar nu putea, fiindca era inconjurat de multime mare de oameni. Cu greutate mare l-a convins pe Irod sa-l aresteze. L-a inchis in temnita de la Maherus. Si a venit ziua de nastere a lui Irod, dar noi nu praznuim ziua lui de nastere, pentru ca ziua lui de nastere s-a intamplat un lucru cutremurator. A facut “sarbatoare”, “chef”, cu bautura, cu muzica – nu cu dansuri, fiindca la evrei numai barbatii participau la petreceri, femeile nu aveau ce cauta. Cu atat mai grav: Irodiada se gandeste sa le dea de baut si dupa ce li se urca alcoolul la cap, o sa-si poata permite mai mult decat le este ingaduit. Si atunci o invata pe fiica ei, Salomeea, sa danseze, si intra in toiul petrecerii, cu barbatii toti de fata, la masa, distrandu-se, si a a dansat asa de fermecator, de ispititor, ca si Irod, si toti barbatii au ramas uimiti. Le-a provocat poftele. Si mintea lor asa de tare le-a fost provocata spre desfranare, incat Irod a luat-o razna, a innebunit pur si simplu. Nu numai alcoolul, ci si dansul femeii aceleia l-a facut sa zica: “Ce vrei sa-ti dau pentru dansul asta? Pana la jumatate din imparatie!”. Va dati seama? Ati mai auzit vreodata un imparat sa-si poata da jumatate din imparatie, pentru nimic? Pai numai nebun sa fii! Si Salomeea, unealta provocatoare, nu stia ce sa ceara, iar maica-sa, aș zice eu ca intrand duhul rau in ea, ca in Iuda, i-a zis: “Cere-i capul lui Ioan Botezatorul”. Si atunci fata cu nonsalanta, fara nicio problema, s-a dus si i-a zis lui Irod: “Vreau sa-mi dai pe tipsie capul lui Ioan Botezatorul”. Si Irod a ramas si el socat, nu a fost un lucru placut pentru el. Pentru ca totusi tinea la el si zice Scriptura ca uneori mai mergea la inchisoare si mai asculta ce-i spunea.

Dar pentru juramant, fiindca s-a jurat inaintea tuturor – si pentru ei era foarte grav sa-si incalce un juramant – i-a zis unui soldat: “Du-te si adu-i capul pe tipsie”... I l-a dat fetei, fata i l-a dat mamei sale, care, plina de rautate, radea in sinea ei. A reusit sa taie glasul acela al adevarului care o mustra, a reusit sa inchida gura aceea care o indemna sa se lase de pacat. Una din cantarile Utreniei zice: “Iroade, mai bine te faceai calcator de juramant – ca nu era asa de grav - decat sa te fi facut ucigas al unui sfant”.

Sfântul Ioan Gura de Aur are niste comentarii cutremuratoare la aceasta Evanghelie. Cand le-am citit prima data, am fost asa de uimit, nu mi-a venit sa cred. Noi ne-am invatat sa sarbatorim zilele de nastere, nuntile si botezurile noastre cu chef, cu alcool, cu dansuri si distractie. Iar Sfantul Ioan Gura de Aur zice: “Unde e dans, acolo e diavolul”. Si sa vedeti de ce zice el: “Nu pentru asta ne-a dat Dumnezeu picioare, ci ca sa mergem cu buna rânduiala; nu ca sa ne schimonosim, nu ca sa sarim ca si camilele – ca si camilele sint neplacute cind danseaza, cu atit mai putin femeile…“ . 

Nu ne-a dat Dumnezeu picioare ca sa ne ispitim unii pe altii, sa ne provocam unii pe altii la desfranare, sa ne intunecam unii altora mintile. In ziua de astazi, Irodiada nu mai cere capul celor care danseaza – pe la discoteci, pe la nunti si prin alte locuri de felul acesta – ci diavolul junghie sufletele si inimile lor: “Nu le taie capetele, ci le junghie sufletele, facând din ei adulteri, stricati si desfrânati…“.

Uitati-va ce se întampla la astfel de petreceri: Ati văzut lucruri bune dupa ce omul se îmbata si incepe sa danseze? Nu-mi spuneti ca voi dansand si atingandu-vă de o alta femeie decat sotia ta, nu vă pleaca mintea la tot felul de prostii. Chiar daca nu se intampla in fapta, se intampla in minte. Aceiași provocare începe cu privirea, cu mintea, cu alcoolul, cu ispita în întreaga istorie a umanității. O, câte familii, câta fericire, câta bucurie din case a distrus pacatul acesta! Câti copii pe drumuri, câte avorturi si câte crime, da crime și sinicideri, s-au intamplat! Pentru ca pacatul acesta este urmat de alte pacate si mai mari!

Sfantul Ioan Botezatorul sta marturie, asa cum il vedeti in icoana, cu capul pe tipsie, aratandu-ne cat de grav se poate ajunge dupa un dans si dupa ce ai baut alcool si te-ai imbatat. Lucrurile acestea pot sa intunece atat de mult mintea omului, incat sa nu mai gandeasca. Nici alcoolicul, nici drogatul, nici desfranatul nu se mai gandesc la consecinte, ci numai cum să-si implineasca pofta lui.

Si mai important decat pacatul e faptul ca Hristos te cheama sa te intorci, faptul ca Hristos te iubeste asa de mult si doreste din toata inima sa te pocaiesti de pacatele acestea si sa nu le mai faci, sa te intorci spre El si sa-ti schimbi viata.

“Pentru Dumnezeu nu conteaza ce-ai fost, nici macar ceea ce esti, ci ceea ce vrei sa fii!“ Pocaința înseamnă spovedanie. Oamenii nu vin la spovedit, pentru ca in ziua de astazi au foarte multe pacate, spovedania nu a fost facută pentru oamni fără pacate, pocăința n-a fost pusă pentru oameni care nu gresesc, care mai spun doar din cand in cand cate o minciuna sau mai ai au cate un gand rau. Ci a fost pusa tocmai pentru aceia care sunt slabi și cad în pacate, pentru intoarcerea tuturor celor care au cazut in toate pacatele! Mântuitorul chiar era acuzat ca-i primeste la el pe vamesi – astia erau cei mai mari hoti – pe desfranate, pe toti pacatosii, pâna și pe tâlhar de pe cruce, Hristos ii primea cu tot dragul. Si Hristos de aceea a venit: pentru noi, cei pacatosi! Și nimeni dintre noi nu este fara de pacat.

Acela trebuie sa creasca, iar eu sa ma micsorez (Ioan 3,30) Una dintre cele mai grele incercari la care poate fi supusa persoana umana este sa-si recunoasca micimea, atunci cand se afla in fata unei persoane cu viata morala inalta. Iti trebuie o mare doza de smerenie ca sa accepti, de pilda, sa te retragi din fata unui luminator care urca la zenit, sa te impaci cu gandul ca tot ce a fost in trecut se va schimba sub actiunea unor noi forte.

Puterea in plina crestere a Mantuitorului nu a trezit in sufletul lui Ioan Botezatorul nicio urma de invidie sau de amaraciune. Era un om cu o natura puternica, putea sa “intre in competitie” cu Hristos, sa atraga de partea sa multimile usor de convins si sa apara ca intemeietor al unei noi invataturi, ca “sef” al unei noi “scoli”. Dar o asemenea intentie era departe de Ioan Botezatorul. Cautand sa distragă atentia de la persoana sa, va arata cu evlavie spre Hristos, “Mielul lui Dumnezeu Cel ce ridica pacatul lumii“. Considerandu-se doar un prevestitor al Mantuitorului, s-a multumit doar sa-I proclame aparitia, ascunzandu-se apoi din calea Sa, asemenea luceafarului care dispare la aparitia soarelui.

Ioan a inteles indata maretia venirii Mantuitorului si, in acea clipa, tot ce tinea de propria sa persoana a disparut. Asemenea unui cedru magnific, rapus de trasnet, a cazut la picioarele lui Hristos, zicand: “Acela trebuie sa creasca, iar eu sa ma micsorez”.

Sa invatam de la Inaintemergatorul deplina smerenie, pentru ca in orice pozitie publica ne-am afla, sa putem ajunge a ne uita pe sine si a fi gata sa cedam locul altuia. Sa avem in vedere in primul rand scopul pe care suntem chemati sa-l slujim, catre care tindem, sa nu ne impedicam de amanunte, care, de cele mai multe ori se transforma in mari piedici. Ce bine ar fi si ce mare folos ar rezulta pentru munca obsteasca, pentru activitatea noastră profesională, pentru familie și biserică, daca in aceasta chestiune n-ar interveni calcule personale, porniri meschine, din pricina carora poate fi ratata adesea o cauza importanta! Sa urmam exemplul Inaintemergatorului, sa fim mereu gata sa trecem in umbra, sa ne bucuram de succesul altuia, sa nu ne stea gandul la propria noastra marire. Sa nu ne lasam sa ne patrunda in inima duhul cel rau al zavistiei, sa ne rugam Domnului sa trimita asupra noastra darul renuntarii de sine si al uitarii de sine. Sa ne aducem mereu aminte ca preocuparea de capetenie a lui Ioan era sa arate catre Hristos, iar cea mai de seama marturie pe care a facut-o despre El a fost: “Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel Ce ridica pacatul lumii“ (Ioan 1, 29).

El arata către Hristos, ii trimite pe oameni la Hristos, se bucura pentru Hristos, vestind solemn: “Tatal Il iubeste pe Fiul si pe toate acestea le-a dat in mana Lui” (Ioan 3, 35). Fie ca si inima noastra sa marturiseasca aceasta! Sa-L preaslavim pe Hristos cu buzele noastre si cu viata noastra, pentru ca “sa fie El Cel dintai intru toate” (Coloseni 1, 18), si pentru ca noi sa ne micsoram, iar El sa creasca.

Să-ți revină mereu în minte acest model de om sfânt, viata și moartea lui. Să cunosti: Cine a fost Ioan Botezatorul? De ce a fost decapitat? Cum a trait și a ajuns la o mare prețuire în fața lui Dumnezeu.

Ioan n-a incetat sa fie o enigma nici pentru crestini. Caci scriitorii Noului Testament n-au putut ascunde și nici nega faptul ca unii din ucenicii lui Ioan au ramas independenți de Iisus. La saptesprezece ani dupa Inviere, apostolul Pavel i-a intalnit pe unii dintre ei la Efes (FA 18, 25-19,5).

O pro­blema mai mare, pentru creștini, a fost pusa de botezul lui Iisus de catre Ioan: de ce ar fi avut nevoie Mesia cel fără de pacat sa se boteze?.

Mărturiile Sfinților Evangheliști Luca și Matei legate de momentul Botezului Domnului diferă în privința lungimii, dar păstrează multe amănunte importante.

Cercetătorii moderni au observat lucruri unice care apar la fiecare dintre cele două relatări, informează Dacă Sfântul Luca este singurul care vorbește despre faptul că Iisus s-a rugat după primirea Botezului Său, Sfântul Matei păstrează acea mărturie unică a poruncii Domnului privitoare la efectuarea Tainei în numele Sfintei Treimi. De asemenea, Sfântul Matei mai relatează în detaliu un mic dialog între Hristos și Ioan Botezătorul cu privire la împlinirea dreptății realizată prin Botezul Domnului.

Rugăciunea lui Iisus după încheierea Botezului. Deși Sfântul Evanghelist Luca ne oferă cele mai multe detalii cu privire la viața și lucrarea ascetică și profetică a Sfântului Ioan Botezătorul, el se dovedește foarte rezervat în privința descrierii Botezului Domnului. Mărturia sa este cea mai scurtă dintre toate cele patru Evanghelii și cuprinde doar două versete. Cu toate acestea, aici întâlnim un amănunt unic: rugăciunea Domnului după încheierea Botezului Său. ‘Și după ce s-a botezat tot poporul, botezându-se și Iisus și rugându-Se, s-a deschis cerul și S-a coborât Duhul Sfânt peste El, în chip trupesc, ca un porumbel, și s-a făcut glas din cer: Tu ești Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit’ (Lc. 3:21-22).

Sfântul Ioan Botezatorul s-a jertfit pentru adevar, a fost gata sa moara și a murit pentru adevar.  Acum sa ne intrebam noi: cat am fi in stare sa spunem adevarul? Ca daca am fi fost atunci în locul lui sigur am fi renunțat, ca daca azi ne intreaba seful ceva si ni se pare ca ne facem de rusine, imediat strecuram o minciunica. Daca, creștini fiind, ceilalți vorbesc urât de Biserica lui Hristos, de familia tradiționala lasăm capul jos și adevarul la o parte de teamă și sctrecurăm o minciună. Daca ne intreaba vecinii, sau cineva influent ceva si nu ni se pare ca lauda noastra e suficienta, imediat trântim o minciuna.

Sa pazim adevarul. Cu toata dragostea si cu tot curajul ar trebui sa spunem adevarul celor de langa noi. Nu cu răutate, nu cu pumul și cu parul! Dar intransigent. Sfantul Ioan Botezatorul ar trebui sa ne fie model sa nu ne rusinam cand il vedem pe fratele nostru pacatuind, pentru ca nici el sa nu se rusineze cand ne vede pe noi pacatuind… Aceasta ar fi viata duhovniceasca: cand noi unii pe altii ne-am indrepta cu bunatate, daca ne vedem pacatuind: Fratele meu, de ce vrei sa iti pierzi sufletul? Nu te lasa dus de valul lumii, de duhurile lumii acesteia, pe calea cea larga pe care multi merg spre iad, ci vino cu curaj, intoarce-te spre Dumnezeu!  Vino si infrunta valul. Daca esti viu cu adevarat, atunci te lupti si mergi impotriva curentului! E foarte usor sa pacatuiesti, numai te lasi dus de val și gata… E foarte greu si aceia sunt oameni puternici, vii, care reusesc sa mearga impotriva curentului, impotriva duhului lumii acesteia, a pacatelor lumii acesteia! Puternici sunt aceia care au curajul sa spuna: “Doamne, am pacatuit! Dar vreau sa fiu ascultator de Tine din ziua de astazi! Vreau sa ma intorc cu toata inima, cu tot sufletul, cu trupul meu, cu mintea, cu vorbele mele, cu ochii mei, cu privirea mea, sa ma intorc cu totul spre Tine!”

Poate ca ar trebui sa ne gandim mai serios la pacatele noastre si sa nu mai lasam duhul desfrânarii nici din faptele noastre, nici din viata noastra, nici din mintea noastra, nici din ochii nostri, nici din calculatoarele si televizoarele noastre, sa nu-l mai lasam sa ne strice creierul, sa ne intunece mintea! Ci sa rugam cu toata inima pe Dumnezeu sa ne curateasca, sa ne sfinteasca si, pentru rugaciunile Sf. Ioan Botezatorul si ale tuturor sfintilor, sa ne dea putere sa traim in Adevar. Amin (postat pe fb de ioan monahul)