Arhivă articole

Domamne, dacă ai o astfel de apă, dă-mi-o, ca să numai însetez

27.05.2019 07:22
Femeia samarineancă, este Sfânta marea muceniţă Fotini, izvor de „apă vie“, aceia despre care povesteşte Evanghelistul Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu, în Sfânta Evanghelie, că a vorbit cu Dumnezeul nostru Iisus Hristos la puţul lui Iacov şi a crezut în El. Iar după înălţarea Domnului la cer şi după...

A treia aflare a capului Sf. Prorooc și Înainte mergator Ioan Botezătorul

25.05.2019 07:27
Ca pe o dumnezeiască vistierie ascunsă în pământ, Hristos a descoperit capul tău nouă, Proorocule şi Înaintemergătorule; deci toţi adunându-ne întru aflarea lui, cu cântări de Dumnezeu grăitoare pe Mântuitorul lăudăm, Cel Ce ne mântuieşte pe noi din stricăciune cu rugăciunile tale.(tropar la cea de...

“Intelegerea cea neinteleasa“

24.05.2019 07:56
Tămăduitorul trupurilor și sufletelor noastre vede starea în care ne aflăm, lepadarea noastră de credință, lepadarea lumii de Dumnezeu este din ce în ce mai accentuată. Când vorbim de boli și tamaduirea lor, de vindecarile și minunile facute de Mântuitorul nostru, tainele lui Dumnezeu, nu putem să...

Viata Sfinților Împarați Constantin și Elena este pildă în istoria crestinismului

22.05.2019 14:04
Sfânta Împărăteasă Elena este, față de Împăratul Constantin cel Mare, într-o situație pe care o întâlnim în Evanghelii, și anume raportul dintre Maica Domnului și Mântuitorul Iisus Hristos. Maica Domnului apare și vorbește de foarte puține ori în Noul Testament, iar mărturiile despre viața ei sunt...

Sfintii Mari Împarați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa Elena

21.05.2019 07:13
La Multi Ani tuturor celor ce poartă numele Constantin și Elena ca și creștinilor ortodocși care-i praznuiesc astazi! Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (27 februarie 272 – 22 mai 337), cunoscut si sub numele de Constantin I, Constantin, sau în cadrul Bisericii Ortodoxe sub titulatura de...

Duminica Slăbănogului

19.05.2019 12:25
În rânduiala calendarului ortodox, Duminica a 4-a după Sfintele Paşti, este însemnată ca fiind „a Slăbănogului“, prin citirea din Sfânta Evanghelie la Sfânta Liturghie (Ioan 5, 1-15) şi cântările corespunzătoare din Penticostar (cartea de slujbă ce cuprinde imnele primelor opt săptămâni după...

Pelerini la Scăldatoarea Vitezda

18.05.2019 07:34
La nord de esplanada Templului din Ierusalim, la circa 50 de metri de Poarta Sfântului Ştefan, în mijlocul grădinii bisericii catolice „Sfânta Ana”, se află ruinele suprapuse ale Scăldătoarei Vitezda. Bazinul a fost construit în perioada Macabeilor. Vitezda este un cuvânt aramaic care înseamnă...

Hristos a vindecat într-o zi de sâmbătă, călcând legea iudeilor

18.05.2019 07:32
Din Sfânta Evanghelie aflăm că ,,în vremea aceea, fiind sărbătoare, S-a suit Iisus în Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare care se numea pe evreieşte Vitezda şi care avea cinci pridvoare. În aceste pridvoare zăcea mulţime multă de bolnavi: orbi, şchiopi,...

Cine ne va pravali noua piatra mormântului?

16.05.2019 18:21
Deşi mai puţin observat de către credincioşi, fiind mai mereu acoperit, sfântul Disc este un obiect liturgic cu un rol important în dumnezeiasca Liturghie. Pe el, sub forma Agneţului, stă aşezată pâinea – care va fi prefăcută în Trupul Mântuitorului. Din punct de vedere istoric, este la fel de...

Nu mormânt, ci Inviere vi se pregateste voua, femeilor mironosite

15.05.2019 08:44
Sinaxarul Învierii ne aduce în atenţie un lucru de o importanţă covârşitoare pentru înţelegerea corectă a textelor evanghelice care relatează despre Învierea Domnului, în ceea ce priveşte prezenţa Maicii Domnului în faţa mormântului gol şi întâlnirea ei cu Fiul său înviat. În acest sens, din...
Elemente: 301 - 310 din 1054
<< 29 | 30 | 31 | 32 | 33 >>